ING România a făcut precizări despre incidentul care a dus la dublarea tranzacțiilor clienților, în ultimele 24 de ore.
Citește mai multe detalii aici: Clienții ING România și Revolut acuză tranzacții dublate în ultimele 24 de ore
„Vă informăm că în cursul zilei de ieri, 02 august 2023, din motive independente de ING, generate de către o altă bancă acceptatoare de plăți (din România), o parte dintre tranzacțiile efectuate de către clienții ING la terminalele respectivei bănci acceptatoare au fost dublate.
Precizăm că am oferit tot suportul clienților noștri afectați.
În cursul acestei dimineți, tranzacțiile dublate ale clienților ING au fost corectate.
Important: Această situație nu a fost determinată de către ING”, au precizat reprezentanții ING România.