- Publicitate -

Cum îi recompensează Ministerul de Finanțe pe donatorii de sânge

Ministerul Finanțelor îi recompensează pe donatorii de sânge cu o dobândă preferențială la titlurile de stat FIDELIS.

- Publicitate -

Comunicatul Ministerului Finanțelor:

„După o primă ediție a programului FIDELIS din 2023 care a adus 1000 noi donatori și investiții de 3,06 miliarde lei, am vrut ca acest demers de succes, între Ministerul Finanțelor și Rock FM să continue, pentru că încurajăm donarea cu cele mai mari dobânzi pentru cei care vor să își investească economiile în titluri de stat.

Pe lângă dobânda de 7,3%, oferim și un prag de subscriere de zece ori mai mic pentru donatori, de la 5.000 la doar 500 de lei. Fiecare dintre noi poate fi un ambasador al acestei inițiative, îndemnând familia, prietenii, colegii și comunitatea în general să se alăture eforturilor noastre de a face uitată afirmația că în România este lipsă acută de sânge.

O singură donație de sânge poate fi împărțită în mai multe componente, care pot ajuta la tratarea unor afecțiuni grave, accidente, intervenții chirurgicale și boli cronice; fie că este vorba de un pacient într-un spital, un nou-născut prematur sau o persoană aflată într-o situație de urgență.

Colegii au efectuat demersurile pentru a avea un centru de colectare și în sediul ministerului. Vă îndemn cu căldură să donați și să faceți diferența. Da, programul zilnic poate fi aglomerat, dar vă asigur că fiecare clipă dedicată acestui proces este o investiție, atunci când rezultatul este șansa la viață pentru altcineva”, a transmis ministrul Marcel Boloș.

Donezi și ai cea mai bună dobândă

Astfel, investitorii care se vor alătura campaniei „România are sânge de rocker” vor beneficia de dobânda de 7,3% pentru achiziția de titluri de stat emise în lei, cu scadența la un an, cea mai mare oferită în cadrul acestei ediții.

De asemenea, un alt beneficiu oferit investitorilor donatori este scăderea de 10 ori a pragului minim de subscriere de la 5.000 de lei la 500 lei. Pot beneficia de condițiile avantajoase ale noii emisiuni persoanele care fac dovada donării de sânge începând cu 1 ianuarie 2023.

- Publicitate -

Perioada de desfășurare a acestei ediții este 17 – 28 iulie.

Persoanele fizice rezidente și nerezidente cu vârsta peste 18 ani pot subscrie în titlurile de stat FIDELIS denominate în lei și în euro, prin intermediul băncilor partenere BT Capital Partners&Banca Transilvania, Banca Comercială Română, B.R.D. – Groupe Société Générale și Alpha Bank, titluri care sunt listate la Bursa de Valori București.

În afară de tranșa specială, ediția FIDELIS care debutează pe 17 iulie va conține și emisiunile uzuale, respectiv: titluri de stat în lei, cu scadențe de 1 an și 3 ani și dobânzi anuale de 6,30% și respectiv 7,20%, și titluri de stat în euro, cu scadențe de 1 an și 5 ani și dobânzi anuale de 3,85%, respectiv 5,45%.

Valoarea nominală a unui titlu de stat FIDELIS este de 100 de lei pentru emisiunea în lei și 100 de euro pentru emisiunea în euro, iar pragul minim de subscriere este de 5.000 de lei, respectiv 1.000 de euro.

- Publicitate -

Comisioane zero și câștiguri neimpozabile

În procesul de subscriere a titlurilor de stat FIDELIS nu se percep comisioane de către băncile intermediare, iar veniturile obținute, atât din dobânzi, cât și din câștigurile de capital sunt neimpozabile.

Deținătorii de titluri de stat FIDELIS lansate în cadrul emisiunilor anterioare ajunse la maturitate pot reinvesti disponibilitățile neridicate la scadență, prin subscrierea în cadrul acestei noi emisiuni.

Informații privind termenii și condițiile financiare aferente emisiunii în cadrul Programului FIDELIS pot fi consultate la secțiunea Datorie Publică și pe paginile instituțiilor partenere (www.btcapitalpartners.ro; www.bcr.ro; www.brd.ro; www.alphabank.ro; www.bvb.ro – Programul FIDELIS).

- Publicitate -

Ce trebuie să știi dacă donezi sânge

Pentru a putea dona sânge trebuie să îndeplinești următoarele condiții:

să ai vârsta cuprinsă în intervalul 18-60 ani;
să fii cetățean român sau (în cazul străinilor) să ai rezidența legală pe teritoriul României de minim 1 an și să poți comunica minimal în limba română;
să ai la tine un act de identitate valabil (C.I., pașaport, carnet de conducere, carnet militar);
să ai o stare generală fizică și psihică bună;
să ai greutatea >/= 50 kg;
să ai tensiunea arterială sistolică între 10 şi 18 mmHg;
să nu fi suferit intervenții chirurgicale în ultimele 6 luni;
să nu fii în evidență cu diverse afecțiuni în tratament (diabet, boli cardio-vasculare, hematologice, renale, infecțioase sau parazitare, reumatologice, neurologice, alergii etc.);
să nu ai predispoziție la sângerare prelungită în caz de leziuni;
femeile să nu fie: însărcinate, în perioada de lăuzie, de alăptare, în perioada menstruală sau la mai putin de 5 zile de la ultima zi a ciclului menstrual;
rezultatele analizelor din sângele prelevat din deget, înainte de donare, să fie în limitele acceptabile pentru donare (hemoglobină, glicemie, calciu, trombocite);
vene vizibile, bine conturate. Locul puncției să nu aibă eczeme sau iritații.
Ce alte beneficii au donatorii

Alte beneficii pentru donatori:

adeverință pentru transport, redus cu 50% pe metrou și RATB;
o zi liberă, plătită, de la muncă, sau adeverință pentru școală/ facultate;
bonuri de masă în valoare de 67 lei, valabile până la sfârșitul anului;
o dată pe an donatorii pot face un set complet de analize de sânge, gratuit, la Centrul de Transfuzie Sanguină (la minim 1 lună distanță față de ultima donare).

- Publicitate -

Sondaj Observatorul Prahovean

Ai ceva de spus despre articol? Lasă un comentariu aici

Comentariul tău
Numele tău

Ai informații care ar putea deveni o știre? Contactează-ne la: 0785 075 112, pe WhatsApp sau Signal.

Urmărește știrile Observatorul Prahovean și pe Google News!

- Publicitate -

Articole asemănătoare

Finanțiștii din sistemul public au declanșat oficial conflictul de muncă. Vor merge până la greva generală, dacă revendicările nu vor fi rezolvate

Sindicatul Naţional Finanţe Publice – SindFISC, prin Federaţia Naţională a Sindicatelor din Administraţie (FNSA) – organizaţie sindicală la care este afiliat, a hotărât declanşarea...

Se pregătește înghețarea angajărilor la stat și reducerea cheltuielilor bugetare cu 20 mld lei. Colectarea taxelor a fost mult sub așteptări

Venituri mici la bugetul de stat, cheltuieli obligatoriu reduse. Așa ar fi normal și asta susține ministru Finanțelor că urmează să se întâmple. Măsurile...
- Publicitate -
- Publicitate -
- Publicitate -

Ultimele știri

Pățania unui ploieștean care și-a uitat aparatul foto profesional într-o cafenea. ”Noroc cu camerele de supraveghere…”

Fotograful ploieștean Bogdan Vasilescu a povestit pe Facebook experiența prin care a trecut după ce și-a uitat aparatul de fotografiat într-o cafenea din oraș....

De ce avem dependenți de droguri, alcool sau ”păcănele”? Opinia psihoterapeutului Eugenia Popovici

Observatorul Prahovean a solicitat opinia psihoterapeutului Eugenia Popovici cu privire la un fenomen care pare scăpat de sub control: dependența, în special a tinerilor,...

Un tânăr de 24 de ani din Lipănești a fost dat dispărut în Prahova. L-ați văzut?

Niță Romeo Gabriel, în vârstă de 24 de ani, a plecat din mod voluntar de la locuința tatălui său din Lipănești și nu a...

Ce trebuie să știi dacă te sună un ”operator” în numele BNR pentru împrumuturi online

Banca Națională a României atrage atenția asupra unui atac de tip spoofing (utilizarea frauduloasă a numărului de telefon) în care este folosit numele instituției. Comunicatul...

Naționala României a aflat verdictul după incidentele din meciul cu Kosovo

UEFA a înștiințat Federația Română de Fotbal cu privire la sancțiunile acordate în urma incidentelor din partida cu Kosovo, din preliminariile pentru Campionatul European...
Emisiuni
- Publicitate -

S-a întors omul fără adăpost în zona Parcului Eminescu din Ploiești. Au reînceput urletele și înjurăturile

Cazul omului fără adăpost care și-a găsit „o casă” în zona Parcului Eminescu din Ploiești a fost prezentat pe larg de Observatorul Prahovean. Modul...

Controale ale Consiliului Concurenței la Enel România. Compania ar limita concurența pe piață

Consiliul Concurenței a efectuat inspecții inopinate la Enel România SA, la operatorii de distribuție a energiei electrice din cadrul grupului (E-Distribuție Muntenia SA, E-Distribuție...

Amenzile ANAF nu vor mai putea fi plătite la jumătate, în termen de 15 zile

Amenzile ANAF nu vor mai putea fi plătite la jumătate, potrivit noilor măsuri publicate de Guvern. Dacă până acum, amenzile contravenționale aplicate de ANAF puteau fi...

El este șoferul microbuzului strivit între două tiruri pe A 1. ”Drum lin spre Cer, George!”

Cinci oameni au murit, ieri, într-un teribil accident rutier petrecut pe A 1, la Ciorogârla. Aceștia se aflau într-un microbuz care a fost strivit...

Se schimbă prioritatea de trecere pe strada Bobâlna din Ploiești. Ultimele măsuri luate pentru fluidizarea traficului

Închiderea Bulevardului Independenței din Ploiești a dus la îngreunarea circulației rutiere pe străzile adiacente. În acest context, miercuri după amiază, Primăria Ploiești a anunțat...
Emisiuni