Plecând de la informația că în județul Buzău sunt șase cetățeni care și-au declarat falimentul personal, am solicitat autorităților locale să ne comunice care este situația falimentelor personale în Prahova. Răspunsul ANPC a fost că nu există cazuri de faliment personal la noi în județ.
Concret, răspunsul ANPC – Comisariatul Județean pentru Protecția Consumatorilor PRAHOVA, a fost că, deși au existat cereri pentru declararea falimentului personal, acestea au fost respinse deoarece nu au fost întrunite condițiile legale.
„Începând cu anul 2018 la nivelul județului Prahova a fost Constituită Comisia Teritorială de Insolvență Prahova, în baza Legii nr. 151/2014 privind insolvența persoanelor fizice.
De la data constituirii Comisiei și până în prezent, la nivelul județului Prahova au fost înregistrate 5 cereri (3 cereri în anul 2018 și 2 cereri în anul 2023) pentru deschiderea procedurii de insolvență a persoanelor fizice.
În toate cele 5 cazuri au fost emise decizii de respingere a deschiderii procedurii de insolvență, neîntrunindu-se condițiile legale.”, au transmis reprezentanții ANPC.
Reamintim faptul că, potrivit legii nr.151/2015, cu aplicare de la 1 august 2017, persoanele care înregistrează debite mai mari de 15 salarii minime pe economie şi întârzieri la debite de peste 90 de zile pot depune cereri de intrare în insolvenţă, însoţite de documente doveditoare.