Reformarea sistemului de pensii aduce cu sine schimbări importante. Una dintre acestea este faptul că, în caz de deces, moștenitorii pot solicita toți banii acumulați în contul Pilonului II de pensii.
Conform datelor oficiale, 8 milioane de români contribuie la Pilonul II. În cazul în care titularul pensiei moare înainte de vârsta pensionării, moștenitorii săi salariați pot solicita toți banii acestuia în conturile lor personale.
În forma anterioară a legii, moștenitorii puteau încasa sumele doar atunci când ieșeau la pensie. Acum însă beneficiarii pot primi toți banii cuveniți în 10 zile de la data solicitării.
Aceștia pot opta, însă, şi pentru plăţi eşalonate pe o perioadă de cel mult 5 ani sau pentru mutarea banilor în propriul cont de Pilon doi. Pentru moştenitorii care nu sunt participanţi la fondul de pensii nu s-a schimbat nimic. Ei primesc banii imediat, aşa cum era şi până acum.
În cazul în care un cont de pensie privată nu are urmaşi, activele sunt încasate de fondurile de pensii administrate privat.