Rata inflației în România a ajuns la 14,5% în luna mai. Creșterea a fost de 0,7 puncte procentuale iar mărfurile nealimentare s-au scumpit în ultimul an.
Rata inflației a crescut de la 13,8%, cât era în aprilie.
În luna mai s-au scumpit mărfurile nealimentare cu 17,8%, mărfurile alimentare cu 14,25% iar serviciile cu 7,47%.
Citește și: UE va adopta un salariu minim european. Ce se va întâmplă cu angajații din România
Cartofii au înregistrat cea mai mare creștere a prețului dintre alimente, cu 50,93%, urmat de ulei, cu 44,14%, mălaiul cu 31,55%, făina cu 30,13% iar pâinea cu 22,51%.
Între scumpirile la mărfurile nealimentare se numără și cele la utilități. Prețul gazelor s-a mărit cu 86,71%, energia termică cu 22,98%, energia electrică cu 18,46% iar combustibilul cu 38,48%.