spot_img
- Publicitate -

Guvernul va aproba joi ajutorul de 700 de lei pentru pensionarii cu venituri sub 2.000 de lei. Când vor primi banii

Data:

Guvernul urmează să aprobe în şedinţa de joi, prin ordonanţă de urgenţă, acordarea, în luna iulie, a unui ajutor financiar în cuantum de 700 lei pensionarilor ale căror venituri lunare sunt mai mici sau egale cu 2.000 de lei, conform digi24.ro.

- Publicitate -

Potrivit notei de fundamentare a proiectului, măsura se aplică pensionarilor sistemului public de pensii, pensionarilor din sistemul militar şi beneficiarilor de drepturi prevăzute de legi cu caracter special plătite de casele teritoriale de pensii/casele de pensii sectoriale, ale căror venituri lunare sunt mai mici sau egale cu 2.000 lei.

Potrivit ministrului Muncii, Marius Budăi, cei 700 de lei ar urma să ajungă la pensionari în luna iulie, atunci când primesc pensia.

„Aceşti bani, 700 de lei pentru fiecare pensionar care are pensia sub 2.000 de lei, vor veni odată cu pensia fiecăruia. Va începe livrarea către populaţie a acestor sume exact în calendarul pe care ştim că se livrează pensiile, începând cu data de 1 iulie”, a declarat, recent, ministrul Muncii, care a explicat și cum s-a stabilit plaftonul de 2.000 de lei.

Rompetrol repornește o instalație petrochimică din Petromidia

Rompetrol Rafinare va reporni instalația de Polietilene de Joasă Densitate (LDPE) la începutul lunii mai. În prezent, sunt efectuate ultimele teste tehnologice pentru repunerea...
- Publicitate -

„La începutul anului, am avut un plafon de 1.600 de lei pentru primul pachet social, care a reprezentant atunci pensia medie în România. Am venit ulterior cu o analiză pe care am creat-o şi din cauza evoluţiei preţurilor şi din cauza a ceea ce s-a întâmplat, accentuându-se în unele locuri criza preţurilor din cauza războiului din Ucraina, am decis să implementăm al doilea pachet social, cu acele carduri şi acele vouchere electronice pentru a sprijini populaţia până la sfârşit de an. Am considerat atunci o categorie vulnerabilă, pensia care se încadrează în jurul pensii medii, acum considerăm că evoluţia preţurilor fiind cea pe care o ştim cu toţii trebuie să depăşim un pic pensia medie. Dintr-o analiză a noastră, 3,2 milioane de pensionari vor beneficia a această nouă măsură”, a spus Budăi

Cum ți se pare subiectul?

Sondaj Observatorul Prahovean

Provocarea Observatorul Prahovean

Doctor bun

„Datorită medicului Oana Ignatov am ales Maternitatea Ploiești”

Ioana Arion este o ploieșteancă ce a născut un...

Interviu cu stomatologul Claudiu Petriu, omul care redă frumusețea zâmbetului

În lumea stomatologiei, există oameni specializați, care nu doar...

Experiența unei ploieștence cu UPU Județean: „Ireproșabil!”

Există și relatări pozitive de la Spitalul Județean de...
- Publicitate -

Antreprenori de succes

Chic Fleuriste, arta bijuteriilor din flori naturale la Ploiești

În centrul Ploieștiului, în apropierea Sinagogii, pe strada Traian...

Un antreprenor produce sucuri naturale la Urleta. Fără e-uri!

Urleta, satul din Prahova care îmbină istoria cu modernitatea,...

Băcănia la Gustări, afacerea a două surori din Câmpina

Într-o lume în care viața parcă fuge, trăim într-un...
- Publicitate -

Exclusiv

Locul din Prahova unde mănânci ca la mama acasă

Există locuri care nu apar pe hărțile turistice, dar...

Povestea lui Dănuț Prună, omul care aduce lumina în suflete

Într-o lume în care știrile ne copleșesc cu teamă,...

Deepfake cu Dragoș Pătraru, fraudă în numele Hidroelectrica

Imaginea lui Dragoș Pătraru a fost folosită ilegal, într-o...

Vidanjă golită pe marginea drumului, la Berceni [VIDEO]

Un cititor ne-a trimis imagini surprinse recent cu o...

Agenția Chef de Ducă, amendată de ANPC, nu dă banii înapoi

Agenția Chef de Ducă, despre practicile căreia am scris...

Ai un pont?

Trimite-ne un mesaj pe WhatsApp la 0785 075 112

- Publicitate -

Știri noi

Au început acțiunile de dezinsecție în Ploiești

Reprezentanții Primăriei Ploiești au anunțat vineri după amiază demararea...

OFICIAL: S-a redeschis circulația pe DN1A, la Blejoi

Circulația pe DN1A în Prahova, pe podul peste râul...

S-au răzgândit: Podul de la Blejoi, DN1A, s-a redeschis

Surse au declarat pentru Observatorul Prahovean că circulația pe...

Mihaela Rus, de pe patul de spital: „Voi face plângere penală”

Mihaela Rus, manager al Teatrului „Toma Caragiu” din Ploiești,...

Campania „Alături de tine, nu împotriva ta”, la Câmpina

Filmul „Adolescence”, care a făcut furori pe Netflix, a...
- Publicitate -

Emisiuni

Se poate și la Ploiești. Orașul se schimbă

Jurnaliștii Marius Nica, Claudiu Vasilescu și Ștefan Vlăsceanu au...

Cum poți avea factură de curent pe ”minus”? Secretul fotovoltaicelor

De la 1 iulie, guvernul nu va mai subvenționa...

Tăieri de sporuri și salarii în Primăria Ploiești

Jurnaliștii Marius Nica, Claudiu Vasilescu și Ștefan Vlăsceanu au...
- Publicitate -

Vox Publica

De ce nu cred în hotărârea Curții de Apel Ploiești

Într-un climat politic agitat și cu o democrație aflată...

Căruța cu proști s-a răsturnat la Drumuri Naționale Ploiești FOTO

La câteva ore după ce am publicat articolul Cum...

Cum să-ți bați joc de șoferi. Cazul DN 1 A, închis la Blejoi

De ieri de la prânz, când a fost interzisă...
- Publicitate -

Pe aceeași temă

Rompetrol repornește o instalație petrochimică din Petromidia

Rompetrol Rafinare va reporni instalația de Polietilene de Joasă...

Când intră banii în luna Mai: alocații, indemnizații și pensii

Ministerul Muncii, Familiei, Tineretului și Solidarității Sociale anunță calendarul...

Cât bani câștigă lunar șefa OMV Petrom România

Christina Verchere, CEO al OMV Petrom (SNP), câștigă un...

Petroutilaj Câmpina, preluată de o firmă din Ungaria

Una dintre cele mai vechi firme din Prahova, Petroutilaj...
- Publicitate -

Consumul de curent de Paște, la un minim istoric

România a înregistrat ieri, în prima zi de Paște,...

Fabrica Bialetti din Plopeni își schimbă proprietarul

Bialetti, producătorul de cafetiere care deține o fabrică și...

Ministrul Energiei: România nu va rămâne în beznă, de Paște

Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, dă asigurări că nu există...