Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu a anunțat pe pagina sa de Facebook că licitația pentru achiziționarea a 62 de trenuri electrice de scurt parcurs a fost deblocată. 20 dintre acestea „vor deservi municipiile București, Ploiești, Buzău, Focșani, Bacău, Iași și Suceava”.
„Licitația pentru achiziționarea a 62 de trenuri electrice de scurt parcurs a fost deblocată!
Astăzi, Autoritatea pentru Reformă Feroviară (ARF) a transmis, spre publicare în SICAP, anunțul de participare așteptat de ani de zile.
Este încă un pas spre modernizarea condițiilor de călătorie cu trenul în România pe rutele de navetă în zona marilor orașe.
Vor fi înlocuite astfel trenurile electrice învechite și automotoarele diesel care sunt folosite în prezent.
Achiziția, finanțată din fonduri europene nerambursabile (POT 2021-2027) și din bugetul de stat al României, este împărțită în 3 loturi și acoperă câte o regiune a țării:
Lotul1 (Est) – include 20 de trenuri care vor deservi municipiile București, Ploiești, Buzău, Focșani, Bacău, Iași și Suceava.
Lotul 2 (Centru – Vest) – include 23 de trenuri care vor deservi municipiile Brașov, Sfântu Gheorghe, Miercurea Ciuc, Bistrița, Cluj Napoca, Arad, Timișoara și Reșița.