- Publicitate -

Aprovizionarea cu țiței a rafinăriei Petromidia se realizează fără dificultăți

În contextul incidentului recent din portul Novorossiysk, care a afectat capacitatea de încărcare a țițeiului din conducta Caspian Pipeline Consortium (CPC), Grupul KMG International confirmă că nu înregistrează dificultăți în aprovizionarea cu materii prime și nu există elemente care ar putea determina o reducere, în perioada următoare, a volumelor și a livrărilor de produse petroliere la nivel național, dar și în regiune.

Cu sprijinul KMG Trading, divizia de comerț cu țiței și produse petroliere, două tancuri petroliere urmează să ajungă în portul Midia, să suplimenteze rezervele actuale de țiței ale rafinăriei Petromidia. În același timp, precizăm că entitatea specializată KMG Trading are experiența și capacitatea necesară pentru identificarea și asigurarea aprovizionării cu țiței a rafinăriei Petromidia, de pe piața de profil, în orice context.

În ultimii 15 ani, rafinăria Petromidia a beneficiat de investiții majore în modernizarea și eficientizarea proceselor de producție. Complexitatea tehnologică atinsă îi oferă rafinăriei din Năvodari capabilitatea și flexibilitatea de a procesa diferite tipuri de țiței.

Rafinăria Petromidia procesează, în special, țiței origine Kazahstan (Ural, CPC), cu încărcare în terminalele onshore și offshore din portul Novorossiysk. Ponderea țițeiului de tip CPC (care se încarcă prin terminalele offshore – afectate de incidentul recent) în rețetele de obținere a produselor petroliere din Petromidia este una scăzută, comparativ cu alte tipuri de țiței utilizate în mod curent.

Conform procedurilor interne, rafinăria dispune de stocuri operaționale de țiței, la care se adaugă și stocurile de urgență, constituite conform obligațiilor legale. Stocurile permit și asigură funcționarea rafinăriei pentru o perioadă de timp, în funcție de gradul de utilizare, dar și de eventualele condiții meteorologice nefavorabile sau probleme tehnice pe fluxul de aprovizionare.

În prezent, activitățile de producție din rafinăria Petromidia Năvodari sunt sistate, pentru efectuarea reviziei tehnologice programate, termenul de finalizare a lucrărilor fiind estimat în data de 3 aprilie. În această perioadă, compania își onorează obligațiile contractuale încheiate anterior și continuă livrările de produse petroliere, din stocurile proprii sau cu sprijinul diviziei de trading a Grupului KMG International.

Ai informații care ar putea deveni o știre? Contactează-ne la: 0785 075 112, pe WhatsApp sau Signal.

Urmărește știrile Observatorul Prahovean și pe Google News!

Sondaj

Sunteți mulțumiți de activitatea primarului Andrei Volosevici în cei doi ani de mandat?

- Publicitate -

Articole asemănătoare

Rafinăria Vega, randamente bune în producția de bitum

În prima jumătate a anului, rafinăria Vega Ploiești  rămas un producător stabil de bitum, hexan, solvenți și alte produse petroliere de nișă. De altfel,...

Start în programul de Internship Rompetrol „Pregătit pentru Carieră”

KMG International (Rompetrol) lansează a XXII-a ediție a programului „Pregătit pentru Carieră”, la care vor lua parte 80 de studenți și proaspăt absolvenți, selectați...
- Publicitate -

Video Observatorul Prahovean

- Publicitate -

Ultimele știri

Adio, troleibuze Neoplan în Ploiești. Vor fi scoase la vânzare sau casate – PROIECT

Achiziționate în 2010, troleibuzele Neoplan second-hand vor dispărea definitiv din peisajul ploieștean. Un proiect de hotărâre prevede că acestea vor fi casate sau, după...

Mai multe loturi de crenvurști Wudy, retrase de la vânzare din magazinele din România, inclusiv la Ploiești, după depistarea unei bacterii

Mai multe loturi de crenvurști au fost retrase din toate magazinele din țară, inclusiv din Ploiești, după ce furnizorul a lansat o notificare prin...

Ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, despre vaccinul anti-Covid: „Până la sfârșitul anului aproape 3 milioane de doze vor expira”

Ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, a susținut, duminică, într-un interviu la Antena 3, că până acum în România au fost distruse 3 milioane de doze...

Mai multe localități din Prahova, fără curent electric din cauza unui transport agabaritic

Mai mulți locuitori din Prahova au reclamat, duminică seară, că au rămas fără curent electric, fără nicio atenționare din partea operatorului care furnizează acest...

Donald Constantin, fost director la CSM Ploiești, critici la adresa primarului Volosevici: „Ar trebui să-și dea demisia”

Fostul director al Clubului Sportiv Municipal Ploiești, Donald Constantin, și-a dat demisia din funcția de consilier la cabinetul primarului Andrei Volosevici. Acesta a lansat...
- Publicitate -
- Publicitate -
- Publicitate -

Parteneri

- Publicitate -