Restaurantul McDonald’s Ploiești Nord are un manager premiat la nivel internațional. Este vorba despre Monica Marișoiu care a câștigat premiul Ray Kroc, acordat celor mai performanți Manageri de restaurant McDonald’s din toată lumea.
Ce beneficii va avea câștigătoarea
Anul viitor, Monica Marișoiu va avea ocazia să meargă în Orlando, Florida, pentru decernarea trofeului. Timp de o săptămână, aceasta va avea acces la o serie de evenimente exclusiviste, alături de manageri și lideri internaționali, și va beneficia și de un bonus financiar considerabil. Premiul Ray Kroc celebrează realizările celor mai buni 1% dintre Managerii de restaurante din peste 70 de țări, recunoscându-i pe cei care inspiră prin exemplul personal echipele și care reușesc să performeze în domeniu.
Care este povestea premiului
Premiul a fost denumit după fondatorul McDonald’s, Ray Kroc, fiind oferit pentru prima dată în 1999, în Statele Unite ale Americii. Acesta a continuat să fie acordat la nivel mondial pentru a recunoaște meritele managerilor de restaurante, cei care au un rol esențial în asigurarea unei experiențe deosebite atât pentru clienții care trec pragul unităților respective, cât și pentru echipele pe care le coordonează.
Oportunități de dezvoltare în cadrul McDonald’s
Persoanele de toate vârstele și din toate mediile sociale pot beneficia de locuri de muncă în cadrul McDonald’s. Compania oferă diverse oportunități de angajare, alături de traininguri, pentru a ajuta personalul să dobândească abilitățile și experiența necesare pentru a progresa în carieră. În plus, McDonald’s susține promovarea în interiorul companiei, astfel că aproximativ 90% dintre managerii de restaurante și-au început cariera ca membri crew. Mai multe detalii despre posturile disponibile, procesul de recrutare și beneficii, puteți găsi pe site-ul companiei, în secțiunea carieră www.mcdonalds.ro/cariera.
(P)

