- Publicitate -

Lista neagră a firmelor sancționate pentru trucarea licitațiilor

Consiliul Concurenței a publicat o listă neagră cu peste 30 de firme sancționate pentru participarea la o înțelegere de tip cartel, vizând trucarea de licitații.

Comunicatul Consiliului Concurenței:

Consiliul Concurenței și Agenția Națională pentru Achiziții Publice (ANAP) au elaborat un document, „Opinie comună”, care clarifică modalitățile prin care o companie, care a fost sancționată pentru participarea la o înțelegere de tip cartel, vizând trucarea de licitații, poate fi reabilitată dacă se află în situația de a fi exclusă de la o procedură de atribuire.

DESCARCĂ AICI LISTA NEAGRĂ CU FIRMELE IMPLICATE ÎN INVESTIGAȚII DE TRUCARE A LICITAȚIILOR

Astfel, compania poate prezenta autorității contractante decizii emise de Consiliul Concurenței în ultimii 3 ani care dovedesc că a colaborat cu instituția prin aplicarea la politica de clemență și/sau recunoaștere a faptei anticoncurențiale, precum și dovezi privind elaborarea și implementarea unui program de conformare cu legislația din domeniul concurenței, în concordanță cu Ghidul privind conformarea cu regulile de concurență (disponibil la: http://www.consiliulconcurentei.ro/wp-content/uploads/2019/12/ghid_privind_conformarea_cu_regulile_de_concurenta_decembrie.pdf)

În același timp, autoritățile contractante au libertatea de a evalua de la caz la caz măsurile luate de operatorii economici și dovezile prezentate de aceștia.

Pentru a veni în sprijinul autorităților care fac evaluarea, Consiliul Concurenței va publica pe pagina proprie de Internet o listă actualizată (blacklist) care va cuprinde denumirea operatorilor economici care au fost implicați în investigații privind trucarea de licitații, deciziile de sancționare din ultimii 3 ani, precum și mențiuni cu privire la modalitatea de cooperare a acestora cu autoritatea națională de concurență.


Ai informații care ar putea deveni o știre? Contactează-ne la: 0785 075 112, pe WhatsApp sau Signal.

Urmărește știrile Observatorul Prahovean și pe Google News!

Sondaj

Sunteți de acord ca elevii să fie obligați să poarte uniforme școlare?

- Publicitate -

Articole asemănătoare

Petrolul Ploiești – CS Mioveni: 0-0. ”Semi-eșec” pe stadionul Ilie Oană

Petrolul Ploiești a remizat acasă cu ultima clasată din Superliga, CS Mioveni, 0-0. Aproape 10.000 de spectatori au fost prezenți, sâmbătă seară, pe stadionul...

Idei de weekend: Curtea Domnească și Turnul Chindiei de la Târgoviște. Concluzia: I Love Dâmbovița! 😊

De câțiva ani încoace, pentru noi vara nu mai este anotimpul concediilor. Plecăm o singură dată, la sfârșitul verii, o săptămână la mare cu...
- Publicitate -

Video Observatorul Prahovean

- Publicitate -

Ultimele știri

Petrolul Ploiești – CS Mioveni: 0-0. ”Semi-eșec” pe stadionul Ilie Oană

Petrolul Ploiești a remizat acasă cu ultima clasată din Superliga, CS Mioveni, 0-0. Aproape 10.000 de spectatori au fost prezenți, sâmbătă seară, pe stadionul...

Idei de weekend: Curtea Domnească și Turnul Chindiei de la Târgoviște. Concluzia: I Love Dâmbovița! 😊

De câțiva ani încoace, pentru noi vara nu mai este anotimpul concediilor. Plecăm o singură dată, la sfârșitul verii, o săptămână la mare cu...

Noi drumuri județene propuse să fie reabilitate în Prahova

Mai multe drumuri județene din Prahova figurează pe lista de priorități pentru a fi reabilitate. Consiliul Județean Prahova propune aprobarea documentațiilor tehnice și a...

Cum se circulă acum în zona Gării de Sud din Ploiești după ce au fost refăcute marcajele

După ce Observatorul Prahovean a publicat sesizarea unui șofer al TCE Ploiești, obligat să facă slalom printre mașinile parcate haotic în fața Gării de...

PSD, acuzații grave după privatizarea termocentralei Mintia

Centrala termoelectrică Mintia a fost vândută cu 91 milioane de euro către Mass Global Energy Rom, parte a grupului Mass Group Holding din Irak. Anunțul...
- Publicitate -
- Publicitate -
- Publicitate -

Parteneri

- Publicitate -