Ce se întâmplă cu angajații firmelor închise de DSP din cauza COVID

0

În cazul descoperirii unui focar de COVID la o firmă, reprezentanții DSP pot dispune suspendarea activității pentru o perioadă de cel puțin 14 zile.

În Prahova, acest lucru s-a întâmplat deja la mai multe societăți comerciale, chiar dacă numărul angajaților sănătoși a fost mult mai mare decât al celor infectați cu coronavirus.

În astfel de situații, angajatorii sunt nevoiți să găsească diverse soluții pentru plata salariilor, cea mai folosită metodă fiind cea a concediului de odihnă.

Guvernul a aprobat o ordonanță de urgență prin care, în astfel de situații de criză generate de COVID, toți angajații, cu excepția celor aflați în concediu medical, vor beneficia de acordarea indemnizației de șomaj tehnic, din bugetul asigurărilor pentru șomaj.

”Indemnizația se va acorda pe toată perioada în care activitatea este suspendată, dar nu mai târziu de 31 decembrie 2020” este anunțul ministerului Muncii.
Comunicatul integral al Ministerului Muncii:

Angajații companiilor care își întrerup activitatea din cauza apariției unor cazuri de infectare cu SARS-CoV-2 vor primi indemnizație de șomaj tehnic

Guvernul a adoptat în ședința de miercuri o Ordonanță de Urgență prin care a instituit o nouă măsură de sprijin a angajaților și angajatorilor care sunt nevoiți să întrerupă activitatea din cauza infectării cu SARS-CoV-2 a unor salariați.

Astfel, dacă Direcția de Sănătate Publică dispune suspendarea activității unei companii ca urmare a identificării de persoane infectate cu SARS-CoV-2, toți angajații, cu excepția celor aflați în concediu medical, vor beneficia  de acordarea indemnizației de șomaj tehnic, din bugetul asigurărilor pentru șomaj.

Sprijinul financiar se va acorda pe toată perioada în care activitatea este suspendata, dar nu mai târziu de 31 decembrie 2020.

Aceste măsuri de protecție socială la nivelul angajatorilor, cu caracter excepțional, sunt necesare pentru a evita pierderea de locuri de muncă, creșterea ratei de excluziune socială, precum și amplificarea decalajului socio-economic dintre persoanele a căror activitate a fost afectată direct de epidemie și restul populației.

 

*Contactează Redacția Observatorulph.ro pe WhatsApp la: 0726.221.596

Publică aici opinia ta

Comentariul tău
Numele tău