Apartamente de vânzare și închiriat în Ploiești: cum îți alegi cea mai bună locuință

0

Te-ai decis că a sosit momentul să te muți, însă ai căutat îndelung pe site-urile cu anunțuri imobiliare și nu ai descoperit încă locuința potrivită?

Fie că îți dorești să cumperi un apartament, fie că preferi deocamdată varianta chiriei, ai cu siguranță anumite criterii după care te ghidezi în alegerea viitorului tău cămin. Află în continuare cum găsești rapid și ușor apartamentul de vis în Ploiești, astfel încât să te asiguri că faci alegerea cea mai bună.

Apartamente de închiriat sau apartamente de vânzare în Ploiești

Primul aspect pe care este bine să ți-l clarifici e legat de tipul tranzacției imobiliare care te-ar avantaja mai mult: închirierea sau cumpărarea unui apartament. Ia în calcul avantajele fiecărei variante, pentru a te decide asupra celei potrivite:

  • Apartamentul închiriat îți poate oferi mai multă flexibilitate. Te poți muta oricând în altă zonă din Ploiești sau chiar în alt oraș, în funcție de locul de muncă sau de preferințele familiei tale.
  • Apartamentul propriu înseamnă mai multă libertate de a-ți amenaja locuința așa cum visezi. În plus, ai siguranța unei locuințe pe termen lung. Dacă la un moment dat te vei muta, poți închiria sau vinde proprietatea.
  • Ambele variante presupun o plată lunară care să se încadreze în bugetul tău. Poți plăti rată sau chirie, de cele mai multe ori valoarea este asemănătoare, iar diferența este reprezentată doar de avans, care este mai mare în cazul în care cumperi un apartament.

Detaliile în funcție de care îți alegi apartamentul potrivit pentru tine

Dacă în primă instanță ți-ai spus doar că vrei un apartament frumos și convenabil în Ploiești, odată ce începi căutarea, vei descoperi că ai și multe alte criterii de selecție. Pentru a nu pierde timp cu vizionări inutile, fă-ți de la început o listă cu criteriile după care vei alege din multitudinea de apartamente de vânzare sau de închiriat din Ploiești:

  • Suprafața și numărul de camere – asigură-te că filtrezi apartamentele în funcție de spațiul de care ai nevoie. Nu uita să verifici și dacă locuința e decomandată sau nu.
  • Bugetul disponibil versus preț – stabilește o limită de sus, până la care poți negocia. Este posibil să găsești apartamentul perfect, care să fie puțin peste cât îți doreai inițial să plătești.
  • Zona în care vrei să locuiești – cu siguranță vei găsi atât apartamente de vânzare în Ploiești, cât și apartamente de închiriat în toate zonele orașului. Ploieștiul este în general ușor de traversat și bine conectat la transportul în comun, din majoritatea cartierelor. Totuși, este posibil să îți dorești să locuiești într-o zonă centrală sau să preferi un cartier mai liniștit.

    Dacă lucrezi în București și faci naveta, poate vrei să fii cât mai aproape de gară sau de ieșirea din oraș. Gândește-te că îți alegi apartamentul în care vei locui mult timp de-acum înainte, deci nu lăsa loc de prea multe compromisuri dacă anumite zone nu te încântă.

  • Tipul de bloc sau de cartier – te interesează un apartament în complex rezidențial nou sau ai putea la fel de bine să locuiești într-un bloc clasic? Pune și acest criteriu pe listă, pentru a nu pierde timpul cu vizionări care nu se potrivesc planurilor tale.

Este necesar să iei legătura cu o agenție imobiliară din Ploiești? Dacă da, cum o alegi?

Unele persoane consideră că este mai convenabil să cumpere sau să închirieze apartamentul fără intermediari. Totuși, adevărul e că un consultant imobiliar priceput, de la o agenție de încredere, te poate ajuta să câștigi timp, bani și un apartament exact așa cum visezi. Iată ce avantaje ai alegând să apelezi la o agenție imobiliară din Ploiești:

  • Vei afla în timp util ce proprietăți noi ies pe piață și vei avea astfel prioritate la vizionări.
  • Agentul te va ajuta cu informații despre apartamente și îți va arăta acele variante care se potrivesc cu criteriile tale de selecție.
  • Nu vei risca să alegi o proprietate cu probleme. Un bun agent imobiliar evaluează locuințele și te ajută să mergi la sigur.
  • Vei beneficia de consultanță în toate etapele procesului de vânzare sau închiriere. Agentul îți va pune întrebări din care să afle exact ce cauți, te va ghida și chiar te va ajuta cu negocierea prețului și actele necesare finalizării tranzacției.

Te întrebi cărei agenții imobiliare din Ploiești să i te adresezi? Alege o variantă de încredere: o agenție imobiliară RE/MAX din Ploiești îți oferă certitudinea calității, profesionalismului și a eficienței.

RE/MAX este o franciză imobiliară de succes în toată țara, dar și peste granițe, agenții săi fiind bine pregătiți și oricând gata să te ajute cu sfaturi prețioase și tranzacții imobiliare rapide și sigure.

(P)

*Contactează Redacția Observatorulph.ro pe WhatsApp la: 0726.221.596

Publică aici opinia ta

Comentariul tău
Numele tău