Aberațiile din proiectul autostrăzii Comarnic-Brașov. Traseul trece prin mai multe imobile și prin curtea Castelului Cantacuzino din Bușteni

Ministrul Transporturilor, Lucian Bode, a dezvăluit că în studiul de fezabilitate al autostrăzii Comarnic-Brașov traseul trecea prin etajul 7 al unor imobile construite, dar și pin curtea castelului Cantacuzino din Bușteni.

- Publicitate -
- Publicitate -

„Am decis să revizuim studiul de fezabilitate, dar modificăm traseul în stațiunile montane. Constatăm că traseul autostrăzii trecea pe la etajul 7 prin câteva imobile construite după ce această autostradă a demarat la nivel de studiu de fezabilitate. În calea acestui traseu s-au dat foarte multe autorizații de construcție care nu trebuiau să fie date și asta ar fi blocat construcția autostrăzii.

Refacem traseul pe zona stațiunilor montane pentru a nu afecta. De exemplu, trecea prin curtea Castelului Cantacuzino la Bușteni.

Refacem traseul astfel încât să protejăm stațiunile montane, cu tunel, ecoducte, astfel încât, în această zonă, să putem să începem lucrările pe etape. Am împărțit în 5 loturi.

- Publicitate -
- Publicitate -

Cel mai ușor de realizat e lotul Comarnic – are 7 km, va fi utilizat în regim de variantă ocolitoare, valoarea lucrărilor eligibile este de sub 75 de milioane de euro.

Deciziile le luăm la nivel național. Nu avem nevoie de multe avize, acorduri de la Comisia Europeană. Sunt bani europeni.

Putem demara foarte repede procedurile pentru execuția lotului Comarnic.

- Publicitate -
- Publicitate -

Revizuirea studiului durează 24- 30 de luni, stabilită de specialiști. Din momentul în care semnăm contractul de execuție, vorbim de aproximativ 3 ani de zile. Înseamnă că în următorii 5, 6 ani de zile putem vorbi de finalizarea acestui tronson”, a declarat ministrul Lucian Bode la Digi 24.

Autostrada va costa aproape 1,2 miliarde de euro.

NO COMMENTS

Lasă comentariul tău. Click AICI

Comentariul tău
Numele tău

Exit mobile version
- Publicitate -