Familiile numeroase și monoparentale ar putea primi carduri de beneficii pentru diverse achiziții

0

Familiile care au în întreținere mai mult de trei copii și cele monoparentale ar putea beneficia de o serie de ajutoare din partea statului, dar și din partea firmelor private. Ca să primească aceste ajutoare vor avea nevoie de un card de beneficii, ce va fi acordat după eliberarea unui certificat pentru familie numeroasă.

Potrivit propunerii legislative, măsurile de sprijin s-ar putea acorda în baza unui card public de beneficii obținut de către părinți, după eliberarea unui certificat pentru familie numeroasă. Ambele documente se vor elibera de către primăria din localitatea de domiciliu sau de reședință a cel puțin unuia dintre părinți.

Pe lângă acest card public de beneficii, firmele private vor putea acorda și ele acestor familii un card privat de beneficii care să includă reduceri sau gratuități, în baza unor parteneriate încheiate între partenerii privați și autoritățile publice locale sau centrale.

Printre beneficiile de care vor putea beneficia familiile numeroase în baza cardului privat se numără: tichete de reducere pentru achiziționarea mașinilor de familie care au mai mult de cinci locuri; consiliere psihologică gratuită sau cu reducere; mese gratuite sau la un preț redus la cantinele din școli și grădinițe; reduceri sau gratuități la medicamente, produse farmaceutice sau la articole pentru copii; reduceri sau gratuități la transportul aerian sau maritim; reduceri sau gratuități la tratamente medicale, proteze auditive, ortopedice, tratamente oftalmologice, stomatologice sau logopedie; reduceri la achiziționarea de locuințe sau la chirii; reduceri sau gratuități la taxele academice și administrative în învățământuI universitar.

Printre beneficiile oferte prin cardul public se numără: burse, subvenții și premii în domeniul educației; fonduri pentru achiziția de cărți și alte materiale didactice; tabere de vacanță gratuite sau cu reducere de cel puțin 50%; acordarea de terenuri în mediul rural pentru construirea unei case; reducere de până la 50% din tariful taxelor academice și administrative în invățământul universitar din sistemul public; scutiri la plata cazării la internate și reducere cu 50% din tariful taxei de cazare la caminul studențesc; reducere de 20% pentru cheltuielile legate de asistența medicală și cazare în stațiuni balneare sau sanatorii.

Citește articolul integral pe Avocatnet.ro

*Contactează Redacția Observatorulph.ro pe WhatsApp la: 0726.221.596

Publică aici opinia ta

Comentariul tău
Numele tău