Cerinţa de instituire a ipotecii şi certificatul COVID-19 eliminate din programul IMM Invest

0

Florin Cîțu a anunțat că a eliminat două bariere care îngreunau programul IMM Invest, prin care firmele ar fi demonstrat că au fost afectate de pandemie.

Ministrul Finanţelor, Florin Cîţu: ”Sunt două bariere pe care le eliminăm astăzi în urma discuţiilor cu sistemul financiar bancar de vineri. Una dintre ele propune renunţarea la cerinţa de instituire a ipotecii legale de bunuri mobile şi imobile aparţinând debitorului.

Era un element de ambiguitate în ceea ce priveşte modul de a proba dacă ai fost afectat sau nu, acel certificat COVID. Şi atunci am eliminat această cerinţă de a fi probat de la caz la caz.”

Și premierul Orban a vorbit despre IMM Invest, în cadrul ședinței de guvern:

„Ideea este că programul nu este destinat numai companiilor a căror activitate a fost afectată direct sau indirect de epidemie, ci către toate companiile. 

Să le transmiteţi celor de la Fond să menţină o legătură permanentă cu responsabilii din cadrul băncilor de derulare a proiectelor, să aibă o comunicare permanentă astfel încât să fluidizeze toate procedurile, să grăbească viteza de aprobare a creditelor, ăsta e de fapt obiectivul nostru.”

*Contactează Redacția Observatorulph.ro pe WhatsApp la: 0726.221.596

Publică aici opinia ta

Comentariul tău
Numele tău