Lista comunelor din Prahova unde se va face cadastru gratuit

0
99969b31b2eefe6b15a1e9ff47101bf1__fbook_share_51758_bf8a4.jpg

99969b31b2eefe6b15a1e9ff47101bf1__fbook_share_51758_bf8a4.jpg

Șapte comune din Prahova vor fi cadastrate gratuit, din bani europeni.

Comunicatul OCPI Prahova: 

Agenția Națională de Cadastru și Publicitate Imobiliară (ANCPI) va scoate la licitație, în 2020, lucrări de înregistrare sistematică a imobilelor în peste 500 de unități administrativ-teritoriale (UAT). Pentru primele 246 de comune, procedurile de atribuire vor fi inițiate în luna aprilie. Printre acestea se numără șapte UAT-uri din județul PRAHOVA Finanțarea este asigurată din fonduri externe nerambursabile, prin Programul Operațional Regional 2014 – 2020 (POR).

Comunele din județul Prahova pentru care vor fi scoase la licitație lucrările de înregistrare sistematică a imobilelor, în luna aprilie a acestui an, sunt: BRAZI, BĂRCĂNEȘTI, BERCENI, RÂFOV, MĂGURENI, POIANA CÂMPINA și VALEA DOFTANEI, iar suprafața vizată este de 50.504 de hectare.

Finanțarea acestor servicii este asigurată din fonduri europene, prin Programul Operațional Regional 2014 – 2020.
Proiectul major „Creșterea gradului de acoperire și incluziune a sistemului de înregistrare a proprietăților în zonele rurale din România” are o valoare de aproximativ 313 de milioane de euro și vizează realizarea lucrărilor de înregistrare sistematică a imobilelor pentru o suprafață de aproape 5,8 de milioane de hectare din 660 de UAT-uri situate în zone rurale ale României.

În anul 2019, ANCPI a lansat patru proceduri de licitație pentru achiziționarea serviciilor de înregistrare sistematică a imobilelor din aproximativ 400 de UAT-uri din cele 660 de comune din 40 de județe, care vor fi cadastrate integral din fonduri externe nerambursabile.

În prezent, 149 de comune sunt contractate sau în procedură de licitație, dintre care 89 au deja contracte semnate și lucrările sunt în derulare, iar 60 sunt în curs de evaluare.

De asemenea, până la sfârșitul anului trecut, în județul Prahova au fost eliberate, gratuit pentru cetățeni, prin Programul național de cadastru și carte funciară 2015-2023 (PNCCF), aproape 57.000 de cărți funciare. Lucrările de cadastru general au fost finanțate din veniturile proprii ale ANCPI, prin Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară (OCPI) Prahova.

În prezent, din totalul de 104 UAT-uri din județul Prahova, în 63 UAT-uri se desfășoară lucrări de înregistrare sistematică a imobilelor, atât la nivel de UAT, cât și pe sectoare cadastrale.

 

*Contactează Redacția Observatorulph.ro pe WhatsApp la: 0726.221.596

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here