image-2019-09-17-23371772-0-cele-8-cursante_1_aca47.jpg

Margareta Mateescu este una dintre puținele femei care conduc locomotive în România. Aceasta face parte din prima generație de cursante de după 1989, fiind instruită de o companie privată de transport feroviar.

Potrivit hotnews.ro, Margareta Mateescu a devenit mecanic de locomotivă anul acesta și conduce trenuri de marfă în rafinăria de la Brazi, lângă Ploiești. Este la stagiul de manevră, dar speră că în timp va obține autorizațiile necesare pentru a putea ieși la drum ”întins”.

Compania la care lucrează, având nevoie de mecanici de locomotivă, a lansat în primăvara lui 2017 un program prin care invita femeile să aplice pentru a conduce trenuri. Opt femei s-au înscris, iar la început de 2019 au susținut examenul de absolvire. Printre ele se numără și Margareta Mateescu.

Publicitate - continuă să navighezi
Continuă să citești

Cele mai lungi trenuri pe care le conduce au peste 30 de vagoane, viteza maximă este 40 km/h la manevră, tonajul trenului poate ajunge la 3.000 de tone. Un schimb este de 12 ore și între schimburi este pauză de odihnă de 24 de ore.

”Mi-a plăcut ideea de a fi mecanic și am vrut să-mi dovedesc că pot face și altceva. Familia m-a încurajat, mi-a spus că nu este o meserie ușoară, dar mi-a promis că mă va susține”, a spus Mateescu, povestind că a mai avut ceferiști în familie (socrul a fost manevrant și cumnata a fost acar). ”Când eram copil nu m-am gândit niciodată că voi ajunge mecanic”.

”Deși din afară pare simplu și ușor să conduci un tren, nu este deloc așa, fiindcă ai multă responsabilitate și înainte de a te urca pe locomotivă trebuie să faci anumite verificări, atât la exterior, cât și la interior. Spre exemplu se verifică roțile, bandajele roților, instalațiile, timoneria, șuruburile, buloanele. Totul necesită foarte multă atenție și trebuie să fii un curajos când pui în funcțiune o locomotivă și vrei să pleci”, spune Mateescu.

Cum se conduce trenul de marfă? Există o pedală care trebuie apăsată mereu timp de 30 de secunde, apoi este lăsată cinci secunde. Dacă nu este ținută apăsat 30 de secunde, trenul se înfrânează și oprește.

În cât timp frânează un tren de marfă de la peste 60 kmh? Depinde de declivitate (înclinarea căii ferate), de intemperii, de linie, mai mulți factori contează. Lungimea frânării se încadrează între 750 și 1.200 de metri, dar depinde mult de lungimea trenului.

Rezidential 9 Mai
Contactează Redacția Observatorulph.ro pe WhatsApp la: 0726.221.596 - doar text, foto și video.

Say something here...
Cancel
Log in with ( Sign Up ? )
or post as a guest
Loading comment... The comment will be refreshed after 00:00.

Be the first to comment.

harold.jpg

banner sos deces ultim 300 copyright.jpg