- Publicitate -

Închisoare de până la șase ani pentru neplata taxelor la bugetul de stat. Ce prevede proiectul Finanțelor

inchisoare-taxa_dbf33.jpg

Ministrul Finanțelor a depus la Senat un proiect care prevede pedeapsă cu închisoarea de la 1 la 6 ani pentru cei care nu virează la timp contribuțiile care sunt reținute din salarii, pensii, asigurări sociale de sănătate, drepturi de autor și alte venituri.

- Publicitate -

„Art. 6 – Constituie infracțiune și se pedepsește cu închisoare de la 1 an la 6 ani reținerea și neplata, încasarea și neplata, ori, după caz, nereținerea sau neîncasarea, în cel mult 30 zile de la termenul de scadență prevăzut de lege, a impozitelor și/sau contribuțiilor prevăzute în anexa la prezenta lege”, prevede modificarea adusă prin inițiativa legislativă a senatorului PSD.

Documentul cu proiectul de lege inițiat de Teodorovici poate fi citit aici.

De asemenea, un alt articol prevede pedeapsa de la 2 la 7 ani de închisoare, în cazul în care stabilirea taxelor, impozitelor și contribuțiilor se va realiza într-o manieră greșită, neîndreptățită, pentru obținerea de foloase proprii.

Detalii pe hotnews.ro

Sondaj Observatorul Prahovean

- Publicitate -

Ai ceva de spus despre articol? Lasă un comentariu aici

Comentariul tău
Numele tău

Ai informații care ar putea deveni o știre? Contactează-ne la: 0785 075 112, pe WhatsApp sau Signal.

Urmărește știrile Observatorul Prahovean și pe Google News!

- Publicitate -

Articole asemănătoare

În primăvară vor începe lucrările la pasajul rutier suprateran Sinaia Sud

În primăvara anului viitor, din spusele autorităților sinăiene, încep lucrările la pasajul rutier suprateran de la Sinaia Sud, la intersecția DN 1 Centura Sinaia...

Dacă primarul Ploieștiului ar fi fost președintele unei asociații de locatari…

Atunci când crezi că poți sau vrei ca alții să creadă asta, deși nimic nu te recomandă pentru poziția deținută, îți trec prin cap...
- Publicitate -
- Publicitate -
- Publicitate -

Ultimele știri

În primăvară vor începe lucrările la pasajul rutier suprateran Sinaia Sud

În primăvara anului viitor, din spusele autorităților sinăiene, încep lucrările la pasajul rutier suprateran de la Sinaia Sud, la intersecția DN 1 Centura Sinaia...

Dacă primarul Ploieștiului ar fi fost președintele unei asociații de locatari…

Atunci când crezi că poți sau vrei ca alții să creadă asta, deși nimic nu te recomandă pentru poziția deținută, îți trec prin cap...

Programul de ridicare a gunoiului menajer în comuna Telega, în perioada Sărbătorilor de Iarnă

Vor exista modificări privind programul de colectare a deșeurilor menajere în comuna Telega în perioada sărbătorilor de iarnă. Astfel, pentru data de 25 decembrie, gunoiul...

Cine sunt noii jurați Chefi la Cuțite. Antena 1 a făcut anunțul oficial

Antena 1 a anunțat cine vor fi noii jurați de la Chefi la Cuțite, după ce Bontea, Scărlătescu și Dumitrescu au refuzat să mai...

Jurnalista Emilia Şercan protestează de nouă zile față de clasarea dosarului de kompromat

Jurnalista Emilia Şercan anunţă duminică, într-o postare pe Facebook, că protestează de 9 zile în faţa Parchetului General şi a Parchetului Curţii de Apel...
Emisiuni
- Publicitate -

O nouă tentativă eșuată de a avea iluminat ornamental la Ploiești. Ședință fără cvorum la Consiliul Local

Ședința Consiliului Local Ploiești, programată, luni, de la ora 14.30, nu a mai avut loc, din lipsă de cvorum. Pe ordinea de zi figura...

Acces pe bază de…dulciuri la concertul caritabil organizat de bikerii de la Happy Street Brotherhood Câmpina

Membri ai Clubului de motocicliști Happy Street Brotherhood Câmpina organizează Christmas Charity Party, unde accesul se va face pe bază de dulciuri, care vor...

Cine e turistul din București care a murit duminică în Bucegi

Un bărbat în vârstă de 44 de ani din București și-a pierdut viața duminică în masivul Bucegi după ce a căzut în gol. Potrivit salvatorilor...

Ce șanse are România să producă o surpriză plăcută la Euro 2024

Calificarea naționalei de fotbal a României la Euro 2024 a însemnat o surpriză foarte plăcută pentru iubitorii de fotbal din țara noastră. Bucuria calificării...

UPDATE Președintele Claudiu Tudor dezminte informația că Petrolul Ploiești l-ar vinde pe Seniko Doua, fundașul dreapta al echipei, în SUA

După ce Gazeta Sporturilor a publicat informația potrivit căreia Seniko Doua (22 de ani), fundașul dreapta de la Petrolul, va pleca în MLS în...
Emisiuni
- Publicitate -