fbpx

imagini-ploiesti_6da27.jpg

Serviciul Public Finanțe Locale Ploiești a emis, de la începutul anului, un număr de aproximativ 8.000 de somații pentru persoanele fizice care nu și-au achitat taxele și impozitele locale, în peste 4.300 de situații fiind instituite popriri pe salarii sau pensii. În cazul persoanelor juridice situația rău-platnicilor se complică pentru că la nivelul municipiului, în baza de date, figurează și 2.500 de societăți comerciale aflate în insolvență.

Până la data de 31 martie 2019, aproximativ 102.000 de ploieșteni și-au achitat taxele și impozitele locale, dintre care 92.000 au fost beneficiari de bonificație, de 10%, pentru plata integrală a dărilor către bugetul local în 2019. 

La capitolul rău-platnici, situația este una mai complicată, atât când vine vorba despre persoanele fizice, cât și pentru persoanele juridice.

Publicitate - continuă să navighezi
Continuă să citești

„De la începutul anului au fost emise un număr de 8.000 de somații pentru persoanele fizice și tot de la începutul anului au fost instituite 4.374 de popriri. În cazul persoanelor juridice situația este mai dificilă pentru că în cele mai multe situații este vorba despre societățile comerciale aflate în insolvență. La nivelul municipiului Ploiești, în baza de date, figurează 2.500 de societăți comerciale aflate în insolvență. De la începutul anului, în cazul persoanelor juridice au fost instituite 854 de popriri. Până la această dată au fost instituite 103 sechestre pentru persoane juridice și alte 573 de sechestre pentru persoane juridice”, a precizat Simona Dolniceanu Vișean, directorul SPFL Ploiești. 

În cazul persoanelor fizice, după perioada de 15 zile de la emiterea somațiilor, timp în care ploieștenii pot achita voluntar datoriile la bugetul local, SPFL Ploiești va întocmi un proces verbal de insolvabilitate, posibilitatea de recuperare a banilor fiind prin instituirea de popriri sau de sechestre.

În cazul persoanelor juridice care se află în insolvabilitate recuperarea datoriilor la bugetul local se poate realiza numai în baza unui plan de reorganizare, dispus prin instanță.

„De la an la an constatăm un număr și mai mare de societăți aflate în insolvență. La această oră, la nivelul municipiului Ploiești sunt 2.500 de societăți comerciale în insolvență și numai în 20 de situații există un plan de reorganizare, care permite recuperarea datoriilor la bugetul local”, a precizat Simona Dolniceanu Vișean, directorul SPFL Ploiești. 

Informeaza-te inainte de a cumpara o casa

Contactează Redacția Observatorulph.ro pe WhatsApp la: 0726.221.596 - doar text, foto și video.

Comentează cu profilul tău de Facebook