fbpx

rafinarie-combinat-poluare.m9iz3j6wop-1000x600_8b6d3.jpg

Presiunea publică apărută ca urmare a deselor sesizări de poluare masivă în Ploiești a determinat reacția autorităților în domeniu. Deocamdată sunt în faza de întâlniri și discuții cu marii poluatori, fiind cale lungă până la măsurile concrete.

Comunicat APM Prahova:

”În data de 16.04.2019 a avut loc o nouă reuniune a Grupului de Lucru pentru realizarea scenariilor de diminuare a activităților unor operatori economici care-și desfășoară activitatea în municipiul Ploiești, în perioade de timp cu condiții defavorabile dispersiei poluanților în atmosferă, la care au participat reprezentanți ai Ministerului Mediului, ai Gărzii Naționale de Mediu, ai Administrației Naționale de Meteorologie, ai Universității de Petrol și Gaze Ploiești (UPG), precum și ai următorilor agenți economici: ROMPETROL-Rafinăria VEGA Ploiești, UNILEVER ROMANIA, PETROTEL LUKOIL, OMV PETROM-Rafinăria PETROBRAZI, SC ROCKWOOL, și în cadrul căreia s-au discutat următoarele probleme:

Publicitate - continuă să navighezi
Continuă să citești

-stadiul montării și punerii în funcțiune a stațiilor suplimentare de monitorizare a calității aerului de către agenții economici;

-UPG Ploiești a predat operatorilor economici Studiul în vederea realizării scenariilor de diminuare a activităților unor operatori economici care-și desfășoară activitatea în municipiul Ploiești, în perioade de timp cu condiții defavorabile dispersiei poluanților în atmosferă;

-implementarea prevederilor celor mai bune tehnici disponibile si a documentelor de referință (BAT-BREF) privind managementul mirosurilor, inclusiv SREN 16841.

Urmare analizei celor de mai sus, s-a constatat că este necesar, în cazul rafinăriilor, sprijinul autorităților locale pentru urgentarea amplasării stațiilor de monitorizare a calității aerului în locurile stabilite de APM Prahova.

S-a stabilit modul de transmitere a datelor din stațiile de monitorizare; până la implementarea proiectului de transmitere on-line, aceste date vor fi transmise zilnic către APM Prahova, pentru ziua precedentă.

Operatorii economici vor prezenta către APM Prahova, până cel târziu 23.04.a.c.,  rapoartele cu concluziile și recomandările studiului UPG, care vor constitui condiții în autorizațiile de mediu.”

rafinarie-combinat-poluare.m9iz3j6wop-1000x600_595a9.jpg

Informeaza-te inainte de a cumpara o casa

Contactează Redacția Observatorulph.ro pe WhatsApp la: 0726.221.596 - doar text, foto și video.

Comentează cu profilul tău de Facebook


sc_vasile1_83d7d.jpg
banner sos deces ultim 300 copyright.jpg
harold.jpg