fbpx

646x404 (2).jpg

JYSK România deschide astăzi la Vălenii de Munte, Prahova, primul magazin din România într-un oraș cu mai puțin de  15.000 de locuitori. Este al 69-lea magazin din țară și al doilea din Prahova, după cel deschis acum doi ani la Ploiești, în locul fostului Interex.

Magazinul din Vălenii de Munte are o suprafaţă totală de 1.100 de metri pătraţi. Prograul magazinului va fi de luni până sâmbătă de la ora 10:00 la 20:00, iar duminca între 10:00 și 18:00.

„Ajungem pentru prima dată într-un oraş cu mai puţin de 15.000 de locuitori, Vălenii de Munte fiind cea mai mică localitate în care avem un magazin. (…) Există însă oraşe care, chiar dacă sunt mai mici, au un potenţial mare, iar Vălenii de Munte este unul dintre acestea“, a declarat Iraida Paiuc, marketing manager al JYSK România, pentru Ziarul Financiar.

JYSK România este unul dintre cei mai mari retaileri de mobilă, decoraţiuni şi textile, care a raportat anul trecut o cifră de afaceri de peste 100 de milioane de euro.

Contactează Redacția Observatorulph.ro pe WhatsApp la: 0726.221.596 - doar text, foto și video.

banner sos deces ultim 300 copyright.jpg
harold.jpg
970.jpg