fbpx

Jmhhc2g9ZmJlZjY3MzdkYzMwNjg3ODRjNTJmZmI3ZDc4YWI4NzE=.thumb.jpg

În conformitate cu prevederile Legii nr.312/2004 privind Statutul Băncii Naţionale a României, începând cu data de 07  ianuarie 2019, Banca Naţională a României va lansa în circuitul numismatic un set de trei monede (din aur, argint și tombac cuprat), o monedă din argint și o monedă din alamă, pentru colecționare, dedicate preluării de către România, la 1 ianuarie 2019, a Președinției Consiliului Uniunii Europene.

Aversul monedei din aur redă harta Uniunii Europene la 1 ianuarie 2019, momentul preluării de către România a Președinției Consiliului Uniunii Europene; inscripția în arc de cerc „ROMANIA”, valoarea nominală „100 LEI”, stema României și anul de emisiune „2019”.

Aversul monedei din argint redă harta Uniunii Europene la 1 ianuarie 2019, momentul preluării de către România a Președinției Consiliului Uniunii Europene; inscripția în arc de cerc „ROMANIA”, valoarea nominală „10 LEI”, stema României și anul de emisiune „2019”.

Aversul monedei din tombac cuprat redă harta Uniunii Europene la 1 ianuarie 2019, momentul preluării de către România a Președinției Consiliului Uniunii Europene; inscripția în arc de cerc „ROMANIA”, valoarea nominală „1 LEU”, stema României și anul de emisiune „2019”.

Aversul monedei din alamă, pentru colecționare redă harta Uniunii Europene la 1 ianuarie 2019, momentul preluării de către România a Președinției Consiliului Uniunii Europene; inscripția în arc de cerc „ROMANIA”, valoarea nominală „50 BANI”, stema României și anul de emisiune „2019”.

Reversul comun tuturor monedelor (din aur, argint, tombac cuprat și alamă) prezintă o compoziție ce conține logo-ul Președinției României la Consiliul Uniunii Europene și inscripția circulară ,,PRESEDINTIA ROMANIEI LA CONSILIUL UNIUNII EUROPENE”.

Tirajul este de: 250 seturi de trei monede (din aur, argint și tombac cuprat); 250 monede din argint; 5.000 monede din alamă, pentru colecționare.

Preţurile de vânzare sunt: 1.965,00 lei, exclusiv TVA, pentru setul de trei monede (din aur, argint și tombac cuprat), inclusiv broșura de prezentare; 325,00 lei, exclusiv TVA, pentru moneda din argint, inclusiv broșura de prezentare; 10,00 lei, exclusiv TVA, pentru moneda din alamă, pentru colecționare.

Monedele din aur, argint, tombac cuprat și monedele din alamă, dedicate preluării de către România, la 1 ianuarie 2019, a Președinției Consiliului Uniunii Europene, au putere circulatorie pe teritoriul României.

Lansarea în circuitul numismatic a monedelor din aur, argint, tombac cuprat și a monedelor din alamă, dedicate preluării de către România, la 1 ianuarie 2019, a Președinției Consiliului Uniunii Europene, se realizează prin sucursalele regionale Bucureşti, Cluj, Iaşi şi Timiş ale Băncii Naţionale a României.

sursa BNR

Jmhhc2g9ZmJlZjY3MzdkYzMwNjg3ODRjNTJmZmI3ZDc4YWI4NzE=.thumb.jpg

Contactează Redacția Observatorulph.ro pe WhatsApp la: 0726.221.596 - doar text, foto și video.

banner sos deces ultim 300 copyright.jpg
970.jpg