conac-blejoi.jpg

În urma realizării Planului Urbanistic General de către Primăria Blejoi, mai multe clădiri ar putea intra pe lista monumentelor istorice.

 

La Blejoi, realizarea PUG-ului se află într-un stadiu avansat şi ridică deja noi provocări.

Una dintre ele se referă la monumentele istorice de pe teritoriul comunei. Conform “Studiului istoric de fundamentare” (lucrare obligatorie din “opis-ul” Planului Urbanistic General), autorii - un colecttv de arhitecţi din Ploieşti - au identificat pe raza administrativ-teritorială a Blejoiului “o serie de locuinţe care ilustrează evoluţia habitatului tradiţional.

 

Potrivit publicației Info Blejoi, un număr de 7 clădiri perpetuează modelul tradiţional de locuinţă sătească, cinci dintre acestea fiind propuse pentru a fi incluse în Lista Monumentelor Istorice”.

Printre casele propuse se regăseşte şi locuinţa doamnei Coralia Temistole, construcţie impunătoare, construită înainte de anul 1900, care a servit după naţionalizare, drept grădiniţă, sediu de partid sau casă de oaspeţi.

Pe lista respectivă mai figurează și ruinele fostei biserici din Ploieștiori.