fbpx

646x404.jpg

Un accident în care au fost implicate mai multe autoturisme, soldat cu rănirea a şapte persoane, a avut loc vineri dimineaţa, pe DN 1, la ieşirea din Predeal.

UPDATE Traficul a fost reluat după ora 11:00 pe ambele sensuri.

”Accidentul s-a petrecut pe podul de la ieşirea din Predeal. Se pare că sunt implicate trei autoturisme, şapte victime conştiente, neîncarcerate, politraumatizate. La faţa locului s-au deplasat trei echipaje SMURD, un echipaj SAJ şi un echipaj de stins incendii cu apă şi spumă'', a afirmat purtătorul de cuvânt al ISU Braşov, Luiza Dănilă.

Potrivit Infotrafic, circulaţia rutieră este oprită pe ambele sensuri de mers în zonă, pentru acordarea de îngrijiri medicale şi pentru efectuarea cercetării locului faptei.

Din primele informaţii, autoturismele implicate în accident au intrat în coliziune ca urmare a unei depăşiri neregulamentare.

sursa: hotnews.ro

foto cu caracter ilustrativ

 

Contactează Redacția Observatorulph.ro pe WhatsApp la: 0726.221.596 - doar text, foto și video.

banner sos deces ultim 300 copyright.jpg
970.jpg