volkswagen-emblem-465x390.jpg

Autorităţile germane au impus o amendă de un miliard de euro împotriva Volkswagen în scandalul emisiilor, emisiilor poluante, informează Digi24.

Amenda a fost anunţată miercuri de către procuratură şi de către Volkswagen, iar grupul auto a transmis că "a acceptat amenda şi nu va face apel împotriva acesteia și în acest fel îşi recunoaşte responsabilitatea pentru criza diesel".

Scandalul manipulării testelor de poluare ale vehiculelor diesel a izbucnit în 2015, când Volkswagen a recunoscut în Statele Unite că a instalat pe acestea software-uri ilegale pentru a reduce emisiile în timpul testelor.

Publicitate - continuă să navighezi
Continuă să citești

Dispozitivul era programat să activeze un sistem de filtrare completă a particulelor doar în timpul testelor oficiale pentru emisii. După teste, dispozitivul dezactiva sistemul de filtrare, susţine Agenţia americană pentru Protecţia Mediului. Potrivit autorităţilor americane, 482.000 de autoturisme cu motoare diesel au încălcat standardele federale americane privind emisiile de dioxid de carbon.

 

sursa: digi24.ro