Publicitate - continuă să navighezi
Continuă să citești

toyota-chemare-service.jpg

toyota-chemare-service.jpg

Toyota a trimis o nouă notificare pentru o rechemare de amploare pentru România, în procesul global de înlocuire a airbag-urilor Takata. Este vorba despre mai bine de 28.000 de autovehicule care sunt pe șoselele din România, scrie Profit.ro.

Autoritățile au primit o nouă notificare de la Toyota România privind rechemarea în service a unui număr uriaș de vehicule, 28.236 de unități, aparținând mărcilor Toyota (Avensis Verso, Corolla, Yaris, Auris) și Lexus (SC430, IS) fabricate în Japonia, Turcia, Marea Britanie și Franța. Datele furnizate de companie arată că mașinile cu probleme au fost fabricate între anii 2001 și 2013. 

Mașinile vizate sunt echipate cu airbag frontal pasager (Takata-designated SPI, SPI-2, PSPI-6) care contine un material pirotehnic, care poate absorbi umiditatea. Conform unui raport emis de producatorul Takata, materialul pirotehnic s-ar putea degrada, în condițiile expunerii prelungite la temperaturi și umiditate ridicate.

În cazul unui accident în care se declanșază airbag-ul frontal al pasagerului, materialul pirotehnic neconform poate produce spargerea capsei pirotehnice și declansarea anormală a airbagului. Spargerea capsei pirotehnice poate duce la împrăștierea fragmentelor metalice în interiorul habitaclului, crescând astfel riscul rănirii pasagerilor.

Potrivit profit.ro, proprietarii vor primi scrisori prin care sunt înștiințați și vor fi invitați la un atelier autorizat Toyota. Reaprația poate dura între 0,5 și 3 ore, în funcție de model. Campania a început în 28 martie 2018 și nu are limită de timp, dar punerea în aplicare este condiționată de disponibilitatea pieselor de schimb. 


Publicitate - continuă să navighezi
Continuă să citești