Scoala-de-soferi.jpg

Cei care vor să obţină permisul de conducere ar putea fi obligaţi să promoveze şi un curs de prim ajutor în trafic. Este iniţiativa unui grup de 31 de parlamentari care au semnat un proiect de lege în acest sens. Potrivit iniţiatorilor, procedura, care este deja practicată în 16 ţări din Uniunea Europeană, nu ar presupune niciun cost suplimentar din partea cursanţilor şi ar ajuta, în timp, la reducerea numărului de decese cauzate de accidentele rutiere.

 

Puşi în faţa unor situaţii-limită, oamenii nu ştiu întotdeauna cum să reacţioneze. Iată de ce, spune deputatul PSD Tudor Ciuhodaru, e nevoie de o astfel de lege.

Tudor Ciuhodaru: „Peste 50 la sută dintre decesele din accident rutier au loc în primele 8 minute. 80 % dintre decesele prin accident rutier, şi vorbesc de o statistică făcută pe 2300 de accidente, au loc în afara localităţii, acolo unde ştiţi cam care sunt timpii de intervenţie şi care sunt resursele medicale.”

Specialiştii avertizează însă: cei care acordă primul ajutor trebuie să aibă o bază solidă de cunoştinţe, ca să nu facă mai mult rău. Mulţi dintre instructorii auto sunt însă convinşi că informaţiile din Codul Rutier ar fi suficiente.

 

Părerile celor care au deja carnet sunt împărţite. Propunerea se află pe ordinea de zi a Senatului.