Comitetul de coordonare al CSM Ploiești se reunește astăzi. Consilierii speră să primească situația oficială a contractelor
- Scris de Roxana Tănase
- |
Comitetul de coordonare al CSM Ploieşti se reuneşte iar astăzi, în speranţa că se va lămuri situaţia de la Clubul Sportiv Municipal.
De la înfiinţare, Comitetul de coordonare s-a mai reunit de două ori, membrii solicitând situaţia contractelor încheiate de CSM. ”Sperăm să ne fie prezentată situaţia solicitată”, ne-a declarat Andrei Gheorghe, consilier local.
Trebuie precizat că numărul membrilor din Comitetul de coordonare trebuie suplimentat, după ce George Pană, viceprimarul Ploieștiului, și-a dat demisia pentru a nu fi într-o posibilă stare de incompatibilitate. O altă demisie este cea a lui Bogdan Nica, fostul consilier personal al primarului Adrian Dobre, care a renunţat la această funcţie.
Administrație
Proiectul de buget de la TCE nu a mai intrat pe ordinea de zi a ședinței Consiliului Local Ploiești
Bugetul de venituri și cheltuieli de la TCE nu a fost aprobat nici astăzi, de data aceasta după ce primarul municipiului Ploiești, Adrian Dobre, în calitate de inițiator, a anunțat retragerea...
Administrație
Programul TCE Ploiești pentru minivacanța de 1 Mai
Primăria Municipiului Ploiești, prin S.C. Transport Călători Express Ploiești, informează că, în perioada 30 aprilie – 1 mai 2018, transportul regulat urban din municipiul Ploiești se va asigura...
Social
Viceprimarul Ganea vrea mai multe bile în Ploiești
În ciuda criticilor apărute cu privire la bilele montate în zona centrală și în Bariera București, viceprimarul Ploiestiului, Cristian Ganea, a anunțat că municipalitatea dorește să continue programul...
Exclusiv
Licitație cu dedicație la Primăria Ploiești. Cum a fost întocmit caietul de sarcini pentru bile: ”bolarzi de formă rotundă, din beton, înălțime 400 mm” :)
Ploieștenii au putut ”admira” în ultima perioadă montarea unor bile din beton pe post de bolarzi, în diverse zone, în special în centrul orașului. Observatorulph.ro publică astăzi caietul de sarcini care...
Administrație
Loc ”onorant” în topul rușinilor din centrul Ploieștiului (galerie foto)
Dacă tot vorbim despre starea jalnică a multor zone din Ploiești, am considerat necesar să alcătuim un top al rușinilor orașului. Și cum ”peștele din centru duhnește”, că doar nu era să scriu ”de la...
Eveniment
Nelămurire: aici plătesc taxa de parcare sau taxa de înhumare?
Parcarea de la Halele Centrale, fix în ”buricul” Ploieștiului. Am parcat cu ceva emoții și scrijelituri pe tobe, apoi am avut o nedumerire: am oprit la Halele Centrale sau la Cimitirul Bolovani?...
Administrație
Capătul traseului 44, de pe Șoseaua Vestului - o rușine pentru Ploiești
Dacă locul era pe la periferie, pe o stradă mai puțin circulată, pe care edilii trec doar în campaniile electorale, ar fi existat o explicație. Așa însă nu au nicio scuză. Stația de autobuz cu...
Eveniment
Primăria Ploiești introduce sens unic pe strada unde ”pici” examenul auto
După ce observatorulph.ro a publicat sesizarea unui șofer, care a fost victima unui accident rutier din cauza semnalizării haotice dintr-o intersecție din Ploiești, Primăria Ploiești anunță lucrări...
Administrație
Pe site-ul Primăriei Ploiești... ninge. Un colind vesel să cântăm!
Cu ocazia Sfintelor Sărbători de iarnă din miez de aprilie, site-ul Primăriei Ploiești este decorat ”corect, corespunzător, aferent”, venind să susțină astfel băsesciana ”iarna nu-i ca vara”, pentru că e ca primăvara....
Exclusiv
Ploieștiul are bile. Mai mici decât prevede legea! :)
Primăria a montat în zona centrală din Ploiești, dar și în cartiere precum Bariera București, bile de beton împotriva parcărilor ilegale. Toate bune și frumoase, numai că legislația prevede ca...
Administrație
Decizie de ultimă oră. La Ploiești nu se vor mai monta relantisoare
Problema a apărut în momentul în care a fost analizat contractul încheiat la Ploiești, care prevede o singură operațiune de montare a acestor dispozitive. ”Caietul de sarcini a fost întocmit greşit, lucru...
Administrație
Cum vrea Primăria să reglementeze sensuri unice pe mai multe străzi din Malu Roșu - proiect
Municipalitatea ploieșteană a înaintat o serie de propuneri în atenția Comisiei de Circulație cu privire la instituirea de sensuri unice pe mai multe străzi, în zona Malu Roșu, pentru a reduce...