sofer volan autoturism mancare

Dacă în legătură cu fumatul la volan lucrurile au devenit destul de clare, şoferii putându-şi aprinde liniştiţi ţigările atât timp cât se află în maşinile personale, despre mâncatul la volan legislaţia este puţin cam ambiguă, o eventuală amendă depinzând de poliţistul care-l surprinde pe şofer.

 

În legătură cu posibile activităţi printre care ar putea fi şi mâncatul la volan legea specifică următoarele: 

Art.99. - Constituie contravenţii şi se sancţionează cu amendă prevazută în clasa I de sancţiuni următoarele fapte săvârşite de catre persoane fizice:13. Lăsarea liberă în timpul conducerii a volanului, ghidonului sau a manetei de comanda a vehiculului; 

 

Art.100. -  Constituie contravenţii şi se sancţioneaza cu amendă prevazută în clasa a II-a de sancţiuni următoarele fapte savârsite de persoane fizice:10. Efectuarea de către conducatorul unui vehicul a unor activităţi de natura a-i distrage atenţia de la conducere ori folosirea instalaţiilor de sonorizare la un nivel de zgomot care afectează deplasarea în siguranţă a lui şi a celorlalţi participanţi la trafic;

În acest caz, dacă poliţistul de la circulaţie a surprins un şofer în timp ce mânca la volan poate să-l oprească şi să-i dea o amendă. Dar, având în vedere ritmul alert de viaţă din zilele noastre, este foarte posibil ca poliţiştii să fie mai întelegători cu cei care iau masa în timp ce conduc.

sursa: Promotor