Zilele următoare va fi dat în circulație drumul de legătură dintre Oradea și Autostrada A3. Acesta face parte din via Carpatica, o șosea de mare viteza ce va face legătura dintre nordul și sudul Europei.
Drumul care va face legătura între Oradea – Autostrada A3 are peste 19km și profil de drum expres pe o lungime de 16km.
În ciuda modificărilor majore pe care le-a suferit proiectul, acesta a fost terminat la timp, și va asigura transferul direct de pe centura Oradea către rețeaua de autostrăzi din Ungaria, dar și spre viitoarea autostradă spre Cluj-Napoca.
„Acest tronson e parte din acest drum rutier de mare viteză pe care ni l-am asumat. De fapt, aici este și un mix între un drum național și un drum expres”, a explicat Marcel Ciolacu.
Proiectul a luat start în 2016, în urma unui protocol de colaborare între Primăria Oradea și CNAIR.
„Deschiderea acestui tronson va descongestiona circulația în zona metropolitană, va reduce numărul de accidente și va face ca Oradea să fie legată direct cu Europa”, a transmis Ilie Bolojan, președintele Consiliului Județean Bihor.
Alte proiecte majore la care România ia parte în Inițiativa celor 3 mări, sunt o cale ferată de peste 2.000 de km între Gdansk, Polonia, și Constanța, un proiect de reabilitare a cursului Dunării, dar și gazoductul BRUA, care va asigura accesul la noi surse de gaze naturale.