- Publicitate -

Ce trebuie să facă şoferii care au poliță RCA la Euroins şi vor să-şi primească banii înapoi

Aproape jumătate din polițele RCA sunt încheiate cu Euroins. După insolvența companiei, prețul RCA va fi plafonat la nivelul din martie anul trecut. Polițele RCA ale Euroins vor rămâne în vigoare încă 90 de zile de la momentul în care instanța decide deschiderea procedurii de faliment.

- Publicitate -

Șoferii care au contract cu Euroins și vor să renunțe la acesta și să își primească banii înapoi, trebuie să completeze un formular de denunț pe site-ul Fondului de Garantare.

Polițele RCA ale Euroins vor rămâne totuși, în vigoare, încă 90 de zile de la momentul în care Instanța decide deschiderea procedurii de faliment, în limita a 500.000 de lei.

Autoritatea pentru Supraveghere Financiară lucrează, momentan, la un plan pentru plafonarea preţurilor la nivelul celor din martie 2022.

Formulare pe care persoanele care solicită un drept de creanță împotriva unei societăți în insolvență le completează în vederea obținerii de către aceștia a despăgubirilor/ indemnizațiilor cuvenite a fi plătite de către Fondul de Garantare a Asiguraților:

1. Cerere de plată privind acordarea restituirii de primă – Anexa nr. 9 (model prevăzut în Norma 24/2019) sau prin completarea online Formularul privind acordarea restituirii de primă;

2. Cerere de plată privind acordarea despăgubirilor/indemnizațiilor– Anexa nr. 10 (model prevăzut în Norma 24/2019) sau prin completarea online Formularul privind acordarea despăgubirilor/ indemnizațiilor.

Formularele completate vor fi transmise la adresa cerere.plata@fgaromania.ro .

Foto captură video Antena

Georgiana Kelemen
Georgiana Kelemen
Georgiana Kelemen lucrează în presa locală din 2005. A lucrat ca tehnoredactor în presa tipărită, în redacții precum Viața Prahovei, Universul Prahovean, Telegraful de Prahova, Monitorul de Prahova și Telegrama. Din 2016 face parte din echipa Observatorul Prahovean, unde a pus umărul la dezvoltarea ediției online, învâțând și să scrie articole dar și să se modeleze în alte domenii. Chiar dacă a descoperit complexitatea domeniului de comunicare, grafică, editare video și se dedică dezvoltării proiectelor conexe ale ziarului online, Georgiana semnează texte din domeniul comunicării și promovării.

Ai informații care ar putea deveni o știre? Contactează-ne la: 0785 075 112, pe WhatsApp sau Signal.

Urmărește știrile Observatorul Prahovean și pe Google News!

Video Observatorul Prahovean

- Publicitate -
- Publicitate -

Articole asemănătoare

S-a trezit și Consiliul Concurenței! Investigație la producătorii și comercianții de ulei, zahăr și produse lactate

Prețurile au crescut în întreaga lume, majorări motivate de crizele succesive din domeniul sanitar, apoi economic, din cauza războiului din Ucraina... Sunt multe motivele...

Nu e păcăleală de 1 aprilie! Se scumpesc: gazele, energia electrică, țigările și creditele

Dacă în cazul viciilor scumpirile ar trebui să fie un motiv să renunțăm la ele, în cazul utilităților sau creditelor în derulare acestea vor...
- Publicitate -
- Publicitate -
- Publicitate -

Ultimele știri

S-a trezit și Consiliul Concurenței! Investigație la producătorii și comercianții de ulei, zahăr și produse lactate

Prețurile au crescut în întreaga lume, majorări motivate de crizele succesive din domeniul sanitar, apoi economic, din cauza războiului din Ucraina... Sunt multe motivele...

Nu e păcăleală de 1 aprilie! Se scumpesc: gazele, energia electrică, țigările și creditele

Dacă în cazul viciilor scumpirile ar trebui să fie un motiv să renunțăm la ele, în cazul utilităților sau creditelor în derulare acestea vor...

Din cauza crizei de medici, SJU Ploiești face schimb de pacienți cu SJU Buzău

Situația crizei de personal din cel mai mare spital din Prahova s-a discutat pe larg la ObservatorulPh Live, la începutul acestei săptămâni. Criza de...

Motivul pentru care România pierde 2,1 miliarde de euro din PNRR. ”Am avut creștere economică mai mare decât estimam”

Sunt peste două miliarde de euro de care România nu va mai beneficia. Suma nu este deloc de neglijat, însă motivul invocat de Ministerul...

SC Hale și Piețe se mută în fosta clădire Peco din Ploiești – VIDEO

Fosta clădire Peco din Ploiești a fost achiziționată de SC Hale și Piețe, în 2012, cu 900.000 de euro. La aproape 11 ani după...
Emisiuni
- Publicitate -