Sistemele de supraveghere din trafic sunt cele care au dat rezultate remarcabile în trafic, în țările civilizate. Fără astfel de sisteme este haos, iar locul 1 în UE ocupat de România în topul negru al accidentelor soldate cu decese confirmă necesitatea lor.
”Nu am știut”, ”nu eu am fost de vină”, ”nu-mi pasă, dacă nu sunt filmat cu o cameră omologată” și multe alte ”argumente” de care unii șoferi se folosesc pentru a conduce pe drumurile publice fără teamă de consecințe.
Guvernul urmează să adopte în şedinţa de astăzi un proiect de lege care să eficientizeze monitorizarea traficului rutier prin implementarea sistemului e-SIGUR, care va semnala automat încălcarea regulilor de circulaţie
„Acest sistem va crea semnalări privind posibila încălcare a normelor de circulaţie pe drumurile publice sau posibila prezenţă în trafic a unor vehicule supuse confiscării, căutate potrivit legii, sau care pot fi utilizate ca probă într-o procedură judiciară”, se arată în expunerea de motive a proiectului.