Autoritățile pregătesc un nou program ”Rabla” prin care cei care își casează mașinile mai vechi de 15 ani pot primi primă de „cel puțin 3.000 de lei”, fără obligația de a cumpăra o mașină nouă. Acesta va debuta pe 1 iulie 2022.
Anunțul aparține ministrului Mediului, Barna Tanczos, care susține că noul program „Rabla” va fi unul local.
”Venim cu încă un program care va porni pe 1 iulie dacă totul merge bine și reușim să ne înțelegem cu autoritățile publice locale. Un program “Rabla” local care va scoate sute de mii de mașini vechi din circulație.
Vom asigura o primă de cel puțin 3.000 de lei pentru mașinile casate fără obligația de a fi cumpărate mașini noi.
Azi dimineață am avut o discuție cu domnul ministru Cseke (Cseke Attila, ministrul Dezvoltării Lucrărilor Publice și Administrației, n.r.) despre rețeaua națională de stații de încărcare. Aici, veștile bune vin și din partea Ministerului Dezvoltării, pentru că de acolo vor fi finanțate peste 15.000 de stații de încărcare până în 2026, prin PNRR (Planul Naţional de Redresare și Reziliență, n.r.).
Noi am pus, astăzi, în consultare publică, Ghidul pentru următorul apel de proiecte din partea autorităților publice locale pentru stațiile de putere normală sau mică”, a declarat joi ministrul Mediului, Apelor şi Pădurilor, Barna Tanczos.