Accident spectaculos pe o stradă din Bușteni. Șoferul era băut și nu avea permis

0

Un accident rutier soldat, din fericire, doar cu pagube materiale, s-a petrecut astăzi pe o stradă din stațiunea Bușteni. Un șofer băut s-a urcat la volan și s-a răsturnat cu mașina.

Din verificările IJP Prahova, a reieșit faptul că bărbatul în vârstă de 48 de ani, posibil pe fondul neadaptării vitezei la condițiile de drum și a lipsei de experiență în conducerea autovehiculelor pe drumurile publice, ar fi pierdut controlul asupra direcției de mers și s-a răsturnat pe partea laterală, pe carosabil.

”La testarea cu aparatul etilotest a rezultat valoarea de 1,52 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Totodată, s-a constatat că bărbatul nu deține permis de conducere. Cercetările continuă sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducere sub influența alcoolului și conducere fără permis.”, se arată în comunicatul IJP Prahova.

*Contactează Redacția Observatorulph.ro pe WhatsApp la: 0726.221.596

Publică aici opinia ta

Comentariul tău
Numele tău