Cum trebuie să șofăm pe timp de vânt puternic. Sfaturile Poliției Rutiere

0
15
WhatsApp_Image_2020-02-24_at_12.19.19_1586a.jpeg

WhatsApp_Image_2020-02-24_at_12.19.19_1586a.jpeg

Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliției Române informează că pe foarte multe drumuri naționale și autostrăzi din țară, circulația rutieră se desfășoară în condiții de vânt puternic. În acest sens, amintim că Administrația Națională de Meteorologie a emis pentru aproape întreg teritoriul României atenționări (cod galben, portocaliu, respectiv roșu) de vreme rea, valabile până diseară, la ora 18.00.

Din acest motiv, pentru a preîntâmpina producerea accidentelor de circulație, adresăm conducătorilor auto unele recomandări rutiere.

Sfătuim participanții la trafic să manifeste prudență sporită la volan, să adapteze viteza de deplasare la condițiile de drum și să nu se angajeze în efectuarea unor manevre riscante (este necesar ca fiecare manevră în trafic să fie efectuată numai după o temeinică asigurare).

Atragem atenția că oprirea și staționarea în dreptul copacilor de pe marginea drumului trebuie evitate, întrucât vântul puternic îi poate doborî.

Semnalăm, de asemenea, că în situaţia în care vizibilitatea în oglinzile autovehiculului este redusă din cauza stropilor de ploaie, folosirea luminilor de către ceilalţi conducători auto reduce riscul producerii unor accidente pe fondul neasigurării la schimbarea direcţiei de mers. Din acest motiv, recomandăm ca luminile de întâlnire să fie folosite și pe timpul zilei, pentru ca vehiculele să fie mai vizibile în trafic.

sursa: Poliția Rutieră

*Contactează Redacția Observatorulph.ro pe WhatsApp la: 0726.221.596

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here