Bicicliștii prahoveni vizați de o acțiune amplă a polițiștilor. 156 de sancțiuni, din care 24 au fost pentru consum de băuturi alcoolice

0
2_73b48.jpg

2_73b48.jpg

Serviciul Rutier Prahova a organizat pe 19 februarie o amplă acțiune pentru prevenirea și combaterea indisciplinei bicicliștilor, la care au participat polițiști rutieri din cadrul mai multor structuri ale inspectoratului.

IPJ Prahova: ”Salvarea de vieți omenești, prin prevenirea accidentelor rutiere în care sunt implicați bicicliștii, reprezintă o prioritate permanentă a Inspectoratului Județean de Poliție Prahova, astfel că, polițiștii au acționat pe toate categoriile de drumuri din județ, reamintind regulile pe care trebuie să le respecte atunci când circulă pe bicicletă.

Pentru prevenirea acestor evenimentelor rutiere, polițiștii au discutat și cu șoferii, atrăgându-le atenția cu privire la respectarea normelor rutiere.

În urma activităților desfășurate, au fost aplicate 156 de sancțiuni contravenționale bicicliștilor care au încălcat prevederile Codului Rutier, dintre care 24 pentru consum de bauturi alcoolice, o mare parte dintre valorile înregistrate cu aparatul etilotest depășind 0,70 mg/l alcool în aerul expirat, chiar de la primele ore ale dimineții.

Polițiștii le recomandă celor care circulă pe drumurile publice cu bicicleta:

Pentru a putea conduce o bicicletă pe drumurile publice, trebuie să ai vârsta minimă de 14 ani, să cunoşti regulile de circulaţie și să fii echipat corespunzător;

Când circuli pe bicicletă, nu traversa carosabilul pe trecerile pentru pietoni!

Bicicletele care circulă pe drumurile publice trebuie să fie prevăzute cu dispozitiv de frânare eficace, cu un sistem adecvat, funcțional, de direcție și cu sistem de avertizare sonoră.

De asemenea, bicicleta trebuie să fie echipată, pe timp de noapte sau când vizibilitatea este redusă, în față, cu lumină de culoare albă sau galbenă, iar în spate, cu lumină de culoare roșie și cu cel puțin un dispozitiv fluorescent-reflectorizant, vizibil, de aceeași culoare.

Totodată, trebuie echipată cu elemente sau dispozitive fluorescent-reflectorizante, amplasate pe roți, care, în mișcare, formează un cerc continuu.

Înainte de a pătrunde cu bicicleta pe arterele prioritare, redu viteza, asigură-te temeinic şi acordă prioritate de trecere celorlalți participanți la trafic.

Înainte de a schimba direcţia de mers, mai ales spre stânga, asigură-te temeinic – din faţă şi din spate – că nu se apropie niciun autovehicul.

La schimbarea direcţiei de mers, chiar dacă ai prioritate de trecere, asigură-te că ceilalţi participanţi la trafic au înţeles intenţia ta!

Este interzis să circuli cu bicicleta pe drumurile publice acoperite cu polei, gheață sau zăpadă.

Circulă cât mai aproape de marginea din dreapta a drumului, iar atunci când vă deplasați în grup, numai în coloană, câte unul.

Nu circula cu bicicleta sub influența băuturilor alcoolice;

Poartă cască de protecţie! Îți poate salva viața.

Circulând cu bicicleta, nu te agăța de vehicule aflate în mers.

Copilul în vârstă de până la 7 ani poate fi transportat pe bicicletă de un adult, numai dacă vehiculul este prevăzut din construcție cu un suport special sau dacă are montat un dispozitiv omologat.”

sursa comunicat IPJ Prahova

2_c60f7.jpg

*Contactează Redacția Observatorulph.ro pe WhatsApp la: 0726.221.596

Publică aici opinia ta

Comentariul tău
Numele tău