Accidentul s-a produs în Iași, în fața Casei Studenților, însă trece bariera subiectelor locale, căpătând anvergură națională.
Sunt mii de BMW-uri în România, poate chiar zeci de mii, iar cei mai mulți dintre șoferii care conduc acestă marcă sunt oameni normali. Modele mai vechi sau mai noi, toate au o însemnătate aparte pentru posesorii lor. S-a ajuns în situația ca celor normali, oameni cu bun simț, să le fie jenă pe șosele din cauza unor specimene care cred să BMW-ul e OZN, iar ei sunt spume Universului. Trist pe de o parte, amuzant pe de alta atât timp cât nu se soldează cu victime.
Cam așa s-a întâmplat și cu isprava din Iași, de ieri, când șoferul BMW-ului cu numere de Botoșani a intrat într-un tramvai. Evenimentul rutier s-a soldat doar cu pagube materiale, așa că imediat au început ironiile, venite pe fondul deja celebrului caz din București, unde un vatman a lovit intenționat un BMW, al cărui șofer îl șicanase:
”Răzbunare!”, ”Acum suntem chit!”, ”Dă-i să simtă și el cum e” și alte ironii făcute pe seama întâmplării au umplut rețelele de socializare.
Acum, după consumarea actelor de vitejie cu tramvaie, următoarea provocare ar putea fi parcarea unui BMW, pe linia de metrou, în stație, la ore de vârf. Nu excludem nici Aeroportul Otopeni, deși treci mai greu de vigilența unor indivizi cu uniforme și arme suficient de performante pentru a putea curma prematur o aroganță.