WhatsApp_Image_2019-08-19_at_09.07.21_1_c649f.jpegMulți dintre noi știm că sensurile giratorii sunt amplasate pentru fluența și siguranța circulației. Însă pentru șoferii care circulă luni dimineața, pe DN1, pe Centura de Vest a Ploieștiului, rondurile de aici au un cu totul alt rol: de a congestiona traficul și de a pierde minute bune în cozile kilometrice.

Cei care au de făcut naveta către Ploiești sau București, trebuie să plece cu cel puțin o jumătate de oră mai devreme. Timp pe care, fără excepție, îl vor pierde la sensurile giratorii din zona Metro și intersecția de la Strejnic, de pe DN1.

În cazul primului rond, coada de mașini începea în această dimineață de la Movila Vulpii, iar pentru cel de-al doilea, șoferii se vedeau nevoiți să aștepte liniștiți în coloană, încă de pe podul de pe Centură.

Publicitate - continuă să navighezi
Continuă să citești

Situația este una întâlnită la fiecare început și sfârșit de săptămână, atunci când valorile de trafic sunt ceva mai ridicate în zonă.

Pentru fluidizare, în zona giratoriului de la Metro, adesea se apelează la prezența unui echipaj rutier, lucru care nu le-a trezit administratorului drumului niște semne de întrebare referitoare la ceea ce este în neregulă cu modul în care a fost proiectat sensul. În zonă, încă de la montarea acestuia s-au creat ambuteiaje. 

Vă reamintim că pe DN1, președintele Consiliului Județean Prahova a anunțat că vor mai fi amenajate și alte sensuri giratorii.

Foto:

WhatsApp_Image_2019-08-19_at_09.07.21_9af99.jpegWhatsApp_Image_2019-08-19_at_09.07.21_2_d9714.jpeg

image fea75
Contactează Redacția Observatorulph.ro pe WhatsApp la: 0726.221.596 - doar text, foto și video.
Liliana Maxim Minculescu
redactor
Mai multe despre autor și articolele sale

banner sos deces ultim 300 copyright.jpg

harold.jpg