politia_rutiera_politist_52742900_01958100_2013e.jpg

6.600 dintre ermise au fost reţinute pentru consumul de alcool şi conducere sub influenţa alcoolului, a anunţat purtătorul de cuvânt al Ministerului Afacerilor Interne, Georgian Drăgan.

În timpul sezonului estival s-a înregistrat şi o creştere a persoanelor depistate în timp ce conduceau sub influenţa substanţelor psihoactive.

“În perioada sezonului estival, lucrătorii MAI au intervenit la aproximativ 212.000 de evenimente şi au aplicat aproximativ 600.000 de sancţiuni contravenţionale. În această perioadă a sezonului estival aici, pe litoral, au fost detaşaţi 182 de poliţişti şi 132 de cadre din cadrul Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă, pentru creşterea gradului de siguranţă a cetăţeanului prin scăderea timpilor de intervenţie la evenimentele sesizate. În această perioadă, poliţiştii şi jandarmii au asigurat măsurile de ordine la aproximativ 10.000 de manifestaţii publice”, a afirmat purtătorul de cuvânt al MAI, citat de news.ro

Publicitate - continuă să navighezi
Continuă să citești

“S-a constatat o uşoară creştere a depistării persoanele care conduc sub influenţa substanţelor psihoactive şi nu numai, în ceea ce priveşte conducerea sub influenţa alcoolului, la fel s-a constatat o uşoară creştere. În perioada sezonului estival au fost reţinute 42.000 de permise de conducere, cu 20 la sută mai mult decât în aceeaşi perioadă a anului trecut. Dintre acestea, 6.600 au fost reţinute pentru consumul de alcool şi conducere sub influenţa alcoolului”, a afirmat Georgian Drăgan.

“Conducerea Ministerului Afacerilor Interne a dispus măsuri suplimentare pentru creşterea gradului de siguranţă a cetăţeanului astfel că aproximativ 21.000 de lucrători MAI se află la datorie în această perioadă pentru asigurarea unui climat de ordine şi siguranţă publică normal, pentru a asigura un timp de intervenţie rapid la evenimentele sesizate. În această perioadă, Poliţia Română acţionează în stradă prin poliţiştii rutieri, 1.250 la număr. Aceştia folosesc şi cele 300 de aparate radar pentru depistarea celor care calcă pedala de acceleraţie mai mult decât este cazul. Poliţiştii rutieri beneficiază şi de sprijinul Inspectoratului General de Aviaţie, aeronave ale acestui inspectorat survolează traseele aglomerate, la bordul aeronavelor se află un poliţist rutier care transmite informaţii utile colegilor de la sol”, a mai declarat Georgian Drăgan.

sursa declarații news.ro

politia_rutiera_politist_52742900_01958100_0e942.jpg

image fea75
Contactează Redacția Observatorulph.ro pe WhatsApp la: 0726.221.596 - doar text, foto și video.

banner sos deces ultim 300 copyright.jpg

harold.jpg