700-de-soferi-au-ramas-fara-carnet--pentru-neacordare-de-prioritate-pietonilor_b9f57.jpg

Polițiștii Biroului Drumuri Naționale și Europene au acționat și în ultimele 24 de ore pentru identificarea și sancționarea conducătorilor de autovehicule care nu acordă prioritate de trecere pietonilor sau vehiculelor care au acest drept. Nu a fost însă singura lor prioritate.

Cu acestă ocazie, polițiștii au efectuat 62 testări cu aparatul etilotest și au aplicat 39 de sancțiuni contravenționale în cuantum de 12.150 lei.

Două dintre aceste sancțiuni au fost acordate pentru doi conducători auto care nu au acordat prioritate de trecere pietonilor aflați în traversare regulamentară, alte două pentru neacordarea de prioritate vehiculelor care aveau acest drept, și o sancțiune unui conducător auto care a fost depistat sub influența alcoolului, iar ca măsură complementară, polițiștii au reținu un număr de șase permise de conducere.

Publicitate - continuă să navighezi
Continuă să citești

În cadrul acțiunii, pe DN1 A, polițiștii au identificat și un conducător auto în vârstă de 70 de ani, din Vălenii de Munte, care efetua ilegal transport de persoane.

Astfel, bărbatul a fost sancționat cu amendă în valoare de 1.000 lei, totodată fiindu-i reținut certificatul de înmatriculare și setul de plăcuțe cu numerele de înmatriculare, în vederea suspendării dreptului de utilizare a vehiculului pentru o perioadă de 6 luni.

În dimineața zilei de joi, polițiști din cadrul Serviciului Rutier, au depistat în trafic, pe strada Gral. Vasile Milea din municipiul Ploieşti, un conducător auto care circula din direcția str. Gheorghe Doja către Bdul Republicii.

În urma terstării cu aparatul etilotest, bărbatul de 52 de ani din Ploiești, a emanat o valoare de 0,44 mg/l alcool pur în aerul respirat.

Ploieșteanul a fost condus la o unitate spitalicească pentru recoltarea probelor de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.

Acesta s-a ales cu dosar penal pentru conducerea pe drumurile publice sub influența alcoolului, fiindu-i suspedat dreptul de a conduce până la finalizarea cercetărilor.

Și polițiștii din cadrul Biroului Rutier au desfășurat, ieri, o acțiune rutieră, pe raza municipiului Ploiești.Aceștia au verificat cu precădere, conducătorii auto care efectuează transport rutier de mărfuri.

Astfel, au fost verificate 34 de autovehicule, efectuate 28 de testări cu aparatul etilotest și au fost aplicate 11 sancțiuni contravenționale în valoare de 2.610 lei.

Cinci dintre sancțiunile aplicate, au fost îndreptate către conducătorii auto care au oprit neregulamentar.

Sursa IPJ Prahova

image fea75
Contactează Redacția Observatorulph.ro pe WhatsApp la: 0726.221.596 - doar text, foto și video.

banner sos deces ultim 300 copyright.jpg

harold.jpg