Accidentul rutier a avut loc luni, pe DN1, pe sensul către Brașov, iar în eveniment a fost implicat un motociclist.
Se pare că accidentul s-ar fi produs pe fondul nepăstrării distanței de siguranță. Motociclistul a vrut să evite un autoturism, care a frânat, moment în care conducătorul motocicletei a încercat să pătrundă printre auto și parapetul de pe axul drumului.
Calculele motociclistului însă nu au fost cele corecte. Bărbatul, în vârstă de 61 de ani, s-a dezechilibrat și a căzut. La fața locului s-au deplasat echipaje ale Poliției și ale Serviciului de Ambulanță.
Motociclistul, care prezintă un traumatism în zona toracelui, a fost transportat la Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului Județean Ploiești.
Poliția continuă cercetările pentru a stabili cu exactitate cum s-a produs evenimentul rutier. IPJ Prahova a anunțat că traficul este dirijat în zonă.
Foto cu caracter ilustrativ