rca-soferi-tarife-maximale-80549800.jpg

Statisticile au arătat că 2018 a fost anul cu cifre în creștere, comparativ cu precedenții 5 ani, în care s-au înregistrat scăderi. Puține victime au reușit să obțină despăgubirile cuvenite, asta pentru că nu au știut cum să procedeze.

Mulți renunță la drepturile lor, mai ales când aud de instanțe și procese care pot dura între 1 și 3 ani. Alții. mai temători, cred că trebuie să plătești în avans un avocat, cu o sumă deloc de neglijat, pentru ca interesele să îți fie reprezentate, neavând măcar garanția că vei câștiga un astfel de proces.

Așa cum am afirmat, temerile vin din lipsa de informare. Există o variantă în care poți câștiga o sumă considerabilă drept despăgubire, fără să plătești anticipat un onorariu sau un comision. Este firesc ca cel care te reprezintă să fie plătit pentru munca depusă, pentru timpul alocat, însă asta se întâmplă la final, doar dacă a câștigat pentru tine.

Publicitate - continuă să navighezi
Continuă să citești

Cum funcționează acest sistem? Pentru o imagine completă asupra mecanismului am stat de vorbă cu Iulian Duică, avocat specializat în astfel de spețe. Așa am aflat că există ”Asociația privind despăgubirile acordate victimelor străzii”, o organizație a cărei misiune asumată este: rezolvarea problemele victimelor accidentelor rutiere în cel mai concret, corect, transparent și legal mod cu putință.

Deviza echipei de avocați este: NU PLĂTEȘTI NIMIC, PÂNĂ NU CÂȘTIGĂM CAZUL TĂU!”

”Ai fost victima unui accident auto? Din acest moment, toate problemele tale devin prioritatea noastră.”, spune Iulian Duică

”Un simplu apel telefonic și, dacă e nevoie, venim noi la domiciliul tău sau la spital în situația în care nu te poți deplasa. Referitor la cheltuielile/costurile privind consultanța/reprezentarea juridică acordată, acestea SUNT ZERO.”

Victima unui accident rutier se poate afla în situații care să nu-i permită deplasarea sau zecile de înfățișări în instanțe, plimbatul de hârtii. La acestea se mai adaugă și stresul pe care îl poate genera o situație de natură juridică. Doar că, din momentul în care intați în contact cu cei de la APDAV, prezentându-le documentele pe care le solicită, grijile sunt preluate de către ei, până la finalizarea demersului. Pe toată perioada fluxului juridic, clientul va fi informat în legătură cu stadiul procesual.

Revenim cu informații detaliate despre cazuri de succes, sumele considerbile câștigate în instanțe și explicarea mecanismului legal pe care mulți dintre asiguratori nu ar vrea să îl cunoașteți. Până la următorul material pe această temă, în cazul în care vă confruntați cu situații din această arie de interes, datele de contact ale Asociației pot fi accesate AICI.

rca-soferi-tarife-maximale-80549800.jpg

image fea75
Contactează Redacția Observatorulph.ro pe WhatsApp la: 0726.221.596 - doar text, foto și video.

banner sos deces ultim 300 copyright.jpg

harold.jpg