- Publicitate -

Ce averi au candidaţii din Colegiul nr. 1 Senat

Data:

Distribuie articolul:

Cursa electorală pentru ocuparea unui fotoliu de senator în Colegiul nr. 1, pe Valea Prahovei, se va duce între Alexandru Matei, care va candida sub sigla ARD, şi social-democratul Georgică Severin (USL).

Georgică Severin va candida pentru încă un mandat de senator pe listele USL, din partea PSD. În 2008 a câştigat un mandat de parlamentar pe listele PDL, însă în 2010 şi-a depus demisia din partid, fiind unul dintre cei care, la acea dată, a votat moţiunea de cenzură depusă de social-democraţi şi liberali. Atunci Guvernul Boc nu a picat, dar în septembrie acelaşi an Severin a fost ales vicepreşedinte al PSD Prahova. Deţine un teren de 824 mp, achiziţionat în 2001, iar în declaraţia sa de avere a menţionat alte 13 terenuri pe care soţia sa le-a primit donaţie şi moştenire, din care deţine, în cazul a 12 dintre ele, cotă-parte. La capitolul clădiri, Severin a menţionat un apartament achiziţionat împreună cu soţia, o casă primită drept donaţie, un apartament primit moştenire de soţie, la care se adaugă alte două case de locuit la care tot soţia deţine cotă-parte, precum şi cotă-parte dintr-un apartament primit ca donaţie tot de soţie. La data de 11 iunie 2012 avea un cont curent  de 1875 lei, un cont şi depozit de 1020 $ şi un cont de 530 de euro. În nume personal a acordat mai multe împrumuturi la mai multe firme: SC Qed TV Prima SRL – 158.774 lei, SC Qed Radio Press – 5.625 lei, SC Media Holding – 94.628 lei, SC Sev Management Group – 38.395 de lei, SC Oil Management – 88.237 lei şi 8.150 euro, precum şi fiicei sale – 10.000 de euro şi 64.000 de lei. La capitolul datorii, senatorul Georgică Severin a menţionat suma de 50.000 de lei împrumutată de la o persoană fizică, precum şi două carduri de credit în valoare de 19.300 de lei şi o scrisoare de garanţie bancară de 40.000 de euro. Venitul încasat anul trecut, drept indemnizaţie de senator, a fost de 50.784 lei. În declaraţia de interese a menţionat că este asociat la cinci firme, respectiv Qed Media Holding SRL, Qed TV Prima, Qed Radio Press, SC Sev Management Group, SC Sev Oil Management.

 

Contracandidatul lui Georgică Severin la alegerile parlamentare din 9 decembrie este doctorul Alexandru Matei, care candidează sub sigla ARD. Acesta deţine în prezent funcţia de manager al Spitalului Municipal Câmpina. La capitolul avere, Matei a menţionat că deţine două apartamente în Bucureşti, achiziţionate în 1994 şi 2003, iar soţia sa a moştenit un apartament. În declaraţia sa de avere a trecut două autoturisme, un Daewoo şi un BMW, maşini achiziţionate în 1995, respectiv 2005. Are 79.000 de euro în conturi, iar ca medic şi manager a încasat un venit anual de 48.000 de lei.

- Publicitate -

Distribuie articolul:

Provocarea Observatorul Prahovean

- Publicitate -

Ai un pont care se poate transforma într-o știre? Trimite pe WhatsApp la 0785 075 112

Vreți să aflați cele mai noi știri din Prahova? Abonați-vă la Google News

Lasă comentariul tău. Click AICI

Comentariul tău
Numele tău

spot_img

Exclusiv

A început „Marea confruntare pentru Primăria Ploiești” – Dezbatere Electorală – LIVE

Observatorul Prahovean organizează, la această oră, prima ediția ”Marea confruntare pentru Primăria Ploiești”, o serie de patru dezbateri, la care au fost invitați candidații partidelor parlamentare și cei independenți la funcția de primar al Municipiului.

Vouchere pentru pachete medicale gratuite și reduceri, la Dentirad Hospital!

Dentirad Hospital din Plopeni derulează până la sfârșitul acestui...

Marea Confruntare pentru Primăria Ploiești (I). Marți, 21 mai, LIVE de la ora 20:00!

Observatorul Prahovean organizează o serie de patru dezbateri electorale...

Abonează-te la newsletter

- Publicitate -

Știri noi

- Publicitate -
- Publicitate -

Informații utile

Ce este promisiunea de vânzare-cumpărare a unui apartament

Continuăm proiectul ”Casa Nouă”, cu scopul de a vă...

Robin Mihai este triplu medaliat cu aur la Campionatul Mondial de Kempo IKF cu sprijinul Supermarket La Cocoș

Ce ar fi sportul ploieștean fără implicarea oamenilor de...

Întreruperi de energie electrică în Ploiești și Prahova în perioada 20-24 mai. Zonele afectate

Distribuție Energie Electrică România - Sucursala Ploiești anunță întreruperea...

Medicul Alin Scarlat: Cum influențează activitatea fizică longevitatea

Observatorul Prahovean publică o serie de articole, extrase din...
- Publicitate -

Emisiuni
Observatorul Prahovean

Audiență record la dezbaterea pentru Primăria Ploiești

Peste 20.000 de  urmăritori în primele 12 ore de...

Cum s-a dezvoltat orașul Plopeni cu fonduri europene. ”Am atras 18 milioane de euro” [VIDEO]

Primarul orașului Plopeni, Dragoș Niță, a acordat un interviu...
- Publicitate -

ARTICOLE ASEMĂNĂTOARE

- Publicitate -