Biroul Electoral Municipal a decis respingerea mai multor candidaturi pentru Consiliul Local Ploiești.
De exemplu, unul dintre dosarele respinse au fost cel al unui candidat la Consiliul Local Ploiești din partea PND. Reprezentanții Biroului Electoral Municipal au considerat că nu a fost completat corespunzător numele candidatului. Astfel, potrivit cărții de identitate numele candidatului era Biris Magdalena Gabriela, iar în documentele depuse apărea numai Biris Magdalena. În plus a omis să semneze un exemplar al declarației de interese.
Biroul Electoral Municipal a respins cererea de candidaturi la consiliul local Ploiești ale lui Mircea Horia Chirițescu (PSRO), Evelina Florica Dan (PSRO) și Smărăndița Mușoiu (PRU) și Oana Gheorghe (PND), fiind invocat ca motiv nerespectarea prevederilor referitoare la completarea dosarelor.
Precizăm faptul că, în același timp, candidatura lui Mircea Horia Chirițescu pentru funcția de primar a fost admisă de Biroul Electoral Municipal.