sedinta-raport-audit-tce.jpg

Consilierii locali și angajații Primăriei Ploiești participă vineri la o ședință care are ca temă prezentarea audit-ului realizat la TCE.

Discuțiile pe tema raportului de analiza au fost extrem de controversate în condițiile în care administrația a anunțat că, potrivit contractului, există clauze de confidențialitate, deși costurile pentru realizarea studiului au fost suportate din bugetul local.

Astăzi, având în vedere solicitarea expresă a consilierilor, în special din tabăra PSD, raportul de expertiză va fi prezentat, într-o ședință care nu are caracter public, urmând ca, ulterior, raportul să fie supus votului în Consiliul Local.

Publicitate - continuă să navighezi
Continuă să citești

Primarul municipiului Ploiești, Adrian Dobre, a precizat înainte de începerea ședinței că această va avea un caracter tehnic, urmând ca, ulterior, raportul să ajungă în dezbaterea aleșilor locali.


Drepturi de autor și renunțarea la răspundere juridică

Site-ul Observatorul Prahovean (www.observatorulph.ro) conține, pe lângă fotografiile și materialele produse de jurnaliștii noștri, materiale protejate prin drepturi de autor a căror utilizare nu a fost întotdeauna autorizată în mod expres de către deținătorul drepturilor de autor.

În concordanță cu misiunea noastră, aceea de a asigura dreptul la informare al cetățenilor, considerăm că aceasta reprezintă o "utilizare corectă" și neangajantă în domeniul legilor copyright a oricărui material protejat prin drepturi de autor, așa cum este prevăzut în legislația națională, europeană și internațională (ex.: secțiunea 107 din Legea drepturilor de autor din SUA, Directiva UE, DIRECTIVA (UE) 2017/ 1564 și Legea nr. 8/1996 privind drepturile de autor și drepturile conexe, actualizată – Art. 35, lit. f).

Excepție fac cazurile materialelor publicitare plătite (marcate cu: ”Publicitate” sau ”(P)”), acolo unde răspunderea juridică asupra textelor/fotografiilor aparțin în totalitate clientului nostru.

Dacă doriți să utilizați materiale protejate prin drepturi de autor de pe acest site în scopuri proprii, care depășesc utilizarea corectă, trebuie să obțineți permisiunea de la proprietarul drepturilor de autor.