După ce timp de două luni, salariații de la Servicii Gospodărire Urbană Ploiești nu și-au primit bonurile de masă, situația de la societatea din subordinea Consiliului Local s-a complicat. Angajații nu și-au primit acum nici salariile.
Cei peste 650 de angajați de la SGU Ploiești ar fi trebuit să-și încaseze salariile pe data de 10 august 2018, numai că acest lucru nu s-a întâmplat.
Vineri, salariații au fost anunțați că se fac eforturi ca marți, 14 august, să se plătească cel puțin 75% din sumele aferente salariului, însă astăzi a urmat o nouă amânare, potrivit unor surse din administrația locală.
„Angajații au fost anunțați că se va acorda 50% din salariu joi, 16 august, dar nu este nimic sigur”, au precizat același surse.
Cât privește bonurile de masă, SGU a reușit să distribuie salariaților numai tichetele aferente lunii iunie, dar nu și pentru iulie.