strada-elena-doamna-reparatii.jpg

Primăria Ploiești a anunțat că strada Elena Doamna va intra în reabilitare totală, după ce pe un tronson muncitorii au descoperit piatră cubică sub asfalt. Ca primă măsură, circulația pe strada Elena Doamna a fost oprită, lucru care a condus la o serie de nemulțumiri pentru cetățenii din zonă, dar nu numai.

Pe lângă oprirea circulației pe strada Elena Doamna, o altă măsură luată a fost devierea circulației traseului 44, care trebuie acum să evite zona cu lucrări. Singura informare pe această temă a fost făcută numai de TCE Ploiești, care a montat anunțuri în troleibuze.

Problema însă apare ca urmare a faptului că pe o anumită porțiune din noua rută mijlocul de transport trebuie să treacă de la alimentarea cu energie electrică pe alimentare cu motorină, lucru care presupune câteva minute în plus pierdute, pentru efectuarea manevrelor.

Publicitate - continuă să navighezi
Continuă să citești

Dar ăsta nu ar fi singurul motiv pentru care lucrările de pe strada Elena Doamna trebuie să se efectueze într-un regim de urgență. Contactat telefonic, directorul TCE Ploiești, Alexandri Nicolae, a recunoscut că pot apărea probleme în momentul trecerii mijlocului de transport de la alimentarea pe energie electrică pe motorină.

„Într-adevăr, există un risc, pe porțiunea în care se face trecerea de la alimentarea electrică la motorină, pentru că troleibuzele sunt dotate cu convertoare care pot pica și asta înseamnă costuri mai mari pentru TCE, pentru reparații, fapt pentru care noi ne-am dori ca aceste lucrări să se efectueze într-un timp cât mai scurt. Cât privește prelungirea timpului pentru efectuarea cursei, există o pierdere, dar nu majoră, la efectuarea manevrelor executate în momentul în care se intră cu troleul pe tronsonul de strada Gheorghe Grigore Cantacuzino”, a precizat Alexandri Nicolae, directorul TCE Ploiești.

Primăria Ploiești, prin Direcția Tehnic Investiții, a anunțat, joi, 9 august,, că, pentru executarea lucrărilor de investiţii pe strada Elena Doamna, se va închide tronsonul cuprins între intersecția cu str. Traian și str. Victoriei, însă nu a precizat termenul de finalizare al lucrărilor.

„Lucrările vor fi executate de S.C. DELTA ACM’ 93 SA în baza contractului având ca obiect “Delegarea gestiunii serviciului de construire, modernizare, reparare și întreținere rețele stradale, lucrări de artă, parcări ( cu excepția celor aflate în administrarea altor entități) aflate în administrarea Consiliului Local al Municipiului Ploiești, inclusiv echiparea tramei stradale cu elemente de mobilier urban”. Municipalitatea ploieșteană își cere scuze pentru disconfortul generat de aceste lucrări și le mulțumește cetățenilor pentru înțelegere”, se arată într-un comunicat al Primăriei Ploiești.