WhatsApp Image 2018-08-09 at 14.32.18.jpeg

Un proiect amplu, cu finanțare europeană, a parcurs joi o nouă etapă. Aleșii locali au aprobat indicatorii tehnico-economici pentru noua legătură între Gara de Sud și Gara de Vest din Ploiești.

Investiţia se va cifra la peste 140 de milioane de lei, din care numai 2% se vor asigura din bugetul local. Proiectul vizează realizarea unei noi legături între Gara de Vest şi Gara de Sud.

Astfel, prin implementarea proiectului, legătura pe străzile Depoului - Rudului se va realiza pe câte două benzi, de câte 5,5 m fiecare, iar de la Gara de Vest până pe Rudului se va circula pe patru benzi, potrivit proiectantului.

Publicitate - continuă să navighezi
Continuă să citești

La Gara de Sud va fi realizat un terminal, dar și 48 de locuri de parcare, în timp ce la Gara de Vest vor fi realizate 50 de locuri de parcare, chiar lângă gară, și alte 16 locuri de parcare pe strada Libertății.

Trebuie precizat că prin implementarea proiectului, din peisajul de la Gara de Sud vor dispărea tarabele din faţa gării, dar şi staţia Coreco. Proiectul prezentat în Consiliul Local a fost votat cu unanimitate de voturi.

plansa-proiect-hotarare-consiliul-local.jpg

 

WhatsApp Image 2018-08-09 at 14.31.19.jpeg

WhatsApp Image 2018-08-09 at 14.31.34.jpeg

WhatsApp Image 2018-08-09 at 14.31.51.jpeg

WhatsApp Image 2018-08-09 at 14.32.05.jpeg

WhatsApp Image 2018-08-09 at 14.32.18.jpeg

WhatsApp Image 2018-08-09 at 14.31.05.jpeg


Drepturi de autor și renunțarea la răspundere juridică

Site-ul Observatorul Prahovean (www.observatorulph.ro) conține, pe lângă fotografiile și materialele produse de jurnaliștii noștri, materiale protejate prin drepturi de autor a căror utilizare nu a fost întotdeauna autorizată în mod expres de către deținătorul drepturilor de autor.

În concordanță cu misiunea noastră, aceea de a asigura dreptul la informare al cetățenilor, considerăm că aceasta reprezintă o "utilizare corectă" și neangajantă în domeniul legilor copyright a oricărui material protejat prin drepturi de autor, așa cum este prevăzut în legislația națională, europeană și internațională (ex.: secțiunea 107 din Legea drepturilor de autor din SUA, Directiva UE, DIRECTIVA (UE) 2017/ 1564 și Legea nr. 8/1996 privind drepturile de autor și drepturile conexe, actualizată – Art. 35, lit. f).

Excepție fac cazurile materialelor publicitare plătite (marcate cu: ”Publicitate” sau ”(P)”), acolo unde răspunderea juridică asupra textelor/fotografiilor aparțin în totalitate clientului nostru.

Dacă doriți să utilizați materiale protejate prin drepturi de autor de pe acest site în scopuri proprii, care depășesc utilizarea corectă, trebuie să obțineți permisiunea de la proprietarul drepturilor de autor.

Eveniment
  • Marți, 16 Octombrie 2018
  • De Ștefan Vlăsceanu

Accidente pe DN1 B, la Albești și în Ploiești

Două accidente rutiere s-au produs marți după amiază în Prahova. Primul accident a avut loc pe DN 1B, în localitatea Albești, iar cel de-al doilea în Ploiești, pe strada Izvoare. În urma...

Social
  • Marți, 16 Octombrie 2018
  • De Observatorul Prahovean

Șobolani în centrul Ploieștiului. VIDEO

Din cauza mizeriei de pe domeniul public, pe străzile din Ploiești mișună, ziua în amiaza mare, șobolanii. O dovedesc imaginile trimise de un cititor, surprinse astăzi în stația TCE din zona...