fbpx

96056-dobre-10-ian-696x385_XL.jpg

După ce administratorul unei firme care a pierdut licitația pentru organizarea Festivalului Medieval l-a acuzat pe primarul Ploieștiului de trafic de influență și abuz de putere (detalii AICI), Adrian Dobre a reacționat.

Primarul Dobre a organizat astăzi o conferință de presă în care a respins acuzațiile lui Edgar Surin, anunțând că-l va da în judecată pentru prejudiciu de imagine.

Edgar Surin, administratorul firmei Produktiv Assets SRL, a cărei ofertă pentru Festivalul Medieval a fost respinsă de Primăria Ploiești, a declarat pentru observatorulph.ro că primarul Adrian Dobre l-a sunat să-i ceară telefoanele artiștilor cu care acesta s-a prezentat la licitație!

Primarul a recunoscut că l-a sunat pe Surin pentru a cere lămuriri privind concertul trupei Vița de Vie, însă a negat că i-ar fi cerut numărul lui Adrian Despot pentru a-l convinge personal să cânte la Ploiești.

Totuși, este foarte ciudat că abia după ce a fost declarată câștigătoare a licitației, firma Raul Event din Brașov a fost obligată să prezinte Primăriei Ploiești contractele cu trupele care urmează să concerteze la Ploiești.

Și mai ciudat este că două dintre acestea, Vița de Vie, respectiv The Backstabbers, sunt identice cu cele cele din oferta firmei care a pierdut licitația.

VIDEO Înregistrarea conferinței primarul Ploieștiului pe tema scandalului din jurul trupelor de la Festivalul Medieval:

Contactează Redacția Observatorulph.ro pe WhatsApp la: 0726.221.596 - doar text, foto și video.

negativ-media.jpg
Creator de conținut online
comunicare[@]negativmedia.ro