lucrari-canalizare-ploiesti.jpg

Primarul municipiului Ploiești a anunțat marți că vor continua lucrările de canalizare în anumite cartiere ale orașului. La această oră, se intervine în cartierele Eroilor și Albert, iar în scurt timp se va interveni și în Cartierul Buna Vestire. 

„În maximum două săptămâni vor începe lucrările și în Cartierul Buna Vestire”, a precizat Adrian Dobre, primarul municipiului Ploiești, care a precizat că „în maximum o lună de zile vor fi finalizate documentațiile pentru cartierele Mimiu și Râfov”. 

„Termenul de execuție va fi de trei luni de zile în aceste două cartiere, iar ultimul cartier abordat este Cartierul Mitică Apostol, unde suntem în perioada în care realizăm proiectul tehnic. Noi sperăm ca până la sfârșitul lunii august toată această parte de proiectare să fie finalizată și cu un termen de finalizare a lucrărilor de patru luni de zile”, a susținut Dobre. 

Publicitate - continuă să navighezi
Continuă să citești

Suma totală pentru lucrările de canalizare în municipiul Ploiești, la nivelul anului 2018, depășește 30 de milioane de lei.


Drepturi de autor și renunțarea la răspundere juridică

Site-ul Observatorul Prahovean (www.observatorulph.ro) conține, pe lângă fotografiile și materialele produse de jurnaliștii noștri, materiale protejate prin drepturi de autor a căror utilizare nu a fost întotdeauna autorizată în mod expres de către deținătorul drepturilor de autor.

În concordanță cu misiunea noastră, aceea de a asigura dreptul la informare al cetățenilor, considerăm că aceasta reprezintă o "utilizare corectă" și neangajantă în domeniul legilor copyright a oricărui material protejat prin drepturi de autor, așa cum este prevăzut în legislația națională, europeană și internațională (ex.: secțiunea 107 din Legea drepturilor de autor din SUA, Directiva UE, DIRECTIVA (UE) 2017/ 1564 și Legea nr. 8/1996 privind drepturile de autor și drepturile conexe, actualizată – Art. 35, lit. f).

Excepție fac cazurile materialelor publicitare plătite (marcate cu: ”Publicitate” sau ”(P)”), acolo unde răspunderea juridică asupra textelor/fotografiilor aparțin în totalitate clientului nostru.

Dacă doriți să utilizați materiale protejate prin drepturi de autor de pe acest site în scopuri proprii, care depășesc utilizarea corectă, trebuie să obțineți permisiunea de la proprietarul drepturilor de autor.

Auto-moto
  • Sâmbătă, 22 Septembrie 2018
  • De Mihai Popescu

Bărbat de 85 de ani, lovit de mașină în Ploiești

Traficul rutier pe Strada Mărășești din Ploiești s-a desfășurat cu dificultate pentru scurt timp în această dimineață, după o traversare neregulamentară soldată cu rănirea unei persoane. Potrivit...